Thursday, April 18, 2024
Jurnalism corect


Klaus Iohannis a promulgat legea prin care șoferii pot recupera mai uşor permisul suspendat/ Coarnă: Există posibilitatea săvârșirii în mod continuu a acelor contravenții

By Madalina Balaceanu , in Fara categorie , at 11 iulie 2019 Etichete: , , ,

Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat, joi, legea prin care șoferii pot cere reducerea perioadei de suspendare a permisului auto în condiții mai simple. Pe de altă parte, polițiștii consideră că legea favorizează săvârșirea în mod continuu a unor contravenții.

Legea intrată în vigoare prevede că șoferii vor putea solicita scăderea perioadei de suspendare la 30 de zile, chiar și în condițiile în care au mai beneficiat de prevedere în ultimii 3 ani sau dacă au avut permisul suspendat în ultimii 2 ani. Pentru a beneficia de măsuri, șoferii trebuie să aibă permisul de cel puțin un an și să fie declarați admiși la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație.

De reducere vor beneficia și șoferii care au condus sub influența băuturilor alcoolice dacă fapta nu constituie infracțiune.

Reducerea nu se va aplica celor care au condus băuți și au fost implicați în accidente, precum și celor care au cumulat 15 puncte de penalizare în ultimul an de la precedenta suspendare.

Sindicalist: Există posibilitatea săvârșirii în mod continuu a acelor contravenții

Liderul de sindicat din poliție Dumitru Coarnă, susține că polițiștii nu au fost de acord cu respectivul proiect de lege, însă nu au fost ascultați.

„Punctul nostru de vedere, al Poliției Rutiere, a fost negativ, legat de inițiativa aceasta legislativă, dar nu a contat lucrul acesta.  Legea este mai permisivă și sigur că, există posibilitatea săvârșirii în mod continuu a acelor contravenții”, a declarat președintele SNPPC, Dumitru Coarnă.

Foto: Dreamstime

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW