Justiția din Italia a aprobat extrădarea lui Darius Vâlcov. Fostul ministru de Finanțe va fi adus în România
Curtea Supremă de Casație a Italiei a respins marți, 8 august, ca inadmisibil, recursul lui Darius Vâlcov, condamnat în România la șase ani de închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani, a anunțat ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Astfel, rămâne definitivă hotărârea Curţii de Apel din Napoli prin care a fost dispusă extrădarea fostului ministru de Finanțe.
Potrivit DNA, Vâlcov ar fi primit 20% din valoarea contractelor având ca obiect reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare în oraşele Scorniceşti, Potcoava, Slatina, Drăgăneşti-Olt şi Piatra Olt, încasând astfel peste 1.500.000 de euro, în perioada 2011-2013.
A investit șpaga în tablouri celebre
Procurorii spun că banii ajungeau la fostul demnitar fie cash (în pungi de plastic), fie prin intermediul unor operaţiuni comerciale disimulate prin acte fictive, într-un circuit în care au fost incluse mai multe firme. Însă, Dâlcov a investit șpaga în obiecte de artă fine, mai exact în 124 de tablouri. Printre acestea, sunt opere semnate de Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian sau Corneliu Baba.
-Știre în curs de actualizare-
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii