Judecătorii CCR critică modul în care parlamentarii au modificat Codul Penal: Politica penală a statului nu poate fi modificată într-o singura zi
Judecătorii Curții Constituționale a României au criticat modificările făcute în Parlament asupra Codului Penal și a Codului de procedură penală, acuzând o „conduită vădit arbitrară şi abuzivă” și spunând că o „politică penală a statului nu poate fi modificată într-o singura zi”.
CCR a admis, pe 29 iulie, în unanimitate, sesizările USR, PNL şi de preşedintele Klaus Iohannis privind modificările aduse de Parlament Codului penal şi Codului de procedură penală.
Curtea Constituțională a respins proiectul de lege de modificare a Codului Penal și a celui de Procedură Penală.
„Politica penală și procedural penală a statului nu poate fi dezbătută și votată într-o Cameră a Parlamentului într-o singură zi,” susțin judecătorii constituționali Simina Tănăsescu și Livia Stanciu, în motivarea deciziei.
Potrivit CCR, „Parlamentul nu și-a exercitat obligația de a efectua toate corelările textelor din Codurile Penale cu deciziile anterioare ale Curții”.
Aceste modificări au fost făcute în comisia condusă de deputatul PSD Florin Iordache.
„Inconsecvenţa legiuitorului cu privire la modul de reglementare a abrogării instituţiei camerei preliminare demonstrează abordarea neunitară în efectuarea modificărilor Codului de procedură penală, cu efecte asupra calităţii întregului act normativ”, mai precizează CCR.
„Curtea apreciază că inconsecvenţa legiuitorului cu privire la modul de reglementare a abrogării instituţiei camerei preliminare demonstrează abordarea neunitară în efectuarea modificărilor Codului de procedură penală, cu efecte asupra calităţii întregului act normativ. Sunt afectate claritatea, precizia şi previzibilitatea legii, având în vedere că, potrivit jurisprudenţei instanţei de control constituţional, cerinţa de claritate a legii vizează caracterul neechivoc al obiectului reglementării, cea de precizie se referă la exactitatea soluţiei legislative alese şi a limbajului folosit, în timp ce previzibilitatea legii priveşte scopul şi consecinţele pe care le antrenează”, se notează în motivare.
sursa foto: Inquam Photos/George Călin
Comentarii