Thursday, October 24, 2024
Jurnalism corect


Joe Biden anunță că liderul ISIS a fost ucis de Forțele speciale americane, în Siria

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 3 februarie 2022

Forțele speciale americane l-au ucis pe liderul ISIS Abu Ibrahim al-Hashimi al-Qurayshi într-o misiune antiteroristă, în nord-vestul Siriei miercuri seara, a anunțat joi dimineață președintele SUA, Joe Biden.

A fost cel mai mare raid american în această țară de la operațiunea din 2019 în care a fost ucis liderul ISIS Abu Bakr al-Baghdadi.

Surse de la fața locului au declarat pentru CNN că există mai multe victime. Cel puțin 13 persoane au fost ucise în confruntările care au avut loc în timpul și după raid – inclusiv șase copii și patru femei -, potrivit „Căștile Albe”, organizație cunoscută și ca „Defensiva Civilă a Siriei”.

Potrivit Pentagonului, între victime nu sunt și cetățeni americani.

„Noaptea trecută, la ordinul meu, forțele militare americane din nord-vestul Siriei au întreprins cu succes o operațiune antiteroristă pentru a proteja poporul american și pe aliații noștri și pentru a face lumea un loc mai sigur. Mulțumită priceperii și curajului forțelor noastre armate, l-am eliminat de pe câmpul de luptă pe Abu Ibrahim al-Hashimi al-Qurayshi – liderul ISIS. Toți americanii s-au întors în siguranță acasă din această operațiune”, a declarat liderul SUA, Joe Biden, într-un comunicat.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat, miercuri seara, că misiunea a fost condusă de Comandamentul Central al SUA, care controlează operațiunile și activitățile militare din Orientul Mijlociu.

Pentagonul nu a precizat dacă a existat o țintă în cazul acestei misiuni și nici dacă există informații privind posibile victime civile. Dar mai mulți martori, cât și salvatori care au intervenit la fața locului, au declarat pentru CNN că pe lângă cei 13 morți, două persoane au fost de asemenea rănite, iar o clădire a fost „parțial distrusă”.

Liderul ISIS a murit într-o explozie pe care a provocat-o el însuşi, în timpul raidului menționat.

„La începutul operaţiunii, ţinta teroristă a detonat o bombă care l-a ucis atât pe el, cât şi pe membrii familiei sale, inclusiv femei şi copii”, a menționat Biden.

Foto: Facebook / Joe Biden

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *