Monday, September 26, 2022
Jurnalism corect


Joe Biden: Acesta este începutul unei invazii rusești în Ucraina

By Diochetanu Andreea , in Stirile zilei , at 22 februarie 2022

Joe Biden, președintele Statelor Unite, a declarat marți, 22 februarie, că „acesta este începutul unei invazii rusești în Ucraina”, după ce Vladimir Putin a recunoscut așa zisa independență a celor două republici autoproclamate din Lugansk și Donețk și a ordonat trimiterea de trupe militare în regiune.

Joe Biden a precizat că Statele Unite vor emite sancțiuni împotriva Rusiei care vor fi mult mai severe decât cele adoptate după anexarea Crimeei în 2014.

„Implementăm sancţiuni de blocare completă asupra a două mari instituţii financiare ruseşti: VEB şi banca lor militară. Și dacă Rusia merge mai departe cu această invazie, suntem pregătiți să mergem și noi mai departe cu sancțiunile”, a punctat el.

Președintele american a susținut că recunoașterea celor două republici autoproclamate din estul Ucrainei reprezintă „o încălcare flagrantă a dreptului internațional” și a cerut un „răspuns ferm din partea comunității internaționale”.

„Cine, în numele lui Dumnezeu, crede Putin că îi dă dreptul să declare noi așa-zise ‘țări’ pe un teritoriu care a aparținut vecinilor săi?”. a adăugat Biden.

Liderul SUA a mai anunțat, totodată, că va adopta „prima tranșă” de sancțiuni împotriva Rusiei, asupra instituțiilor financiare rusești, asupra datoriei suverane și asupra elitelor țării și membrilor familiilor acestora.

„Aceștia participă la jocurile corupte ale politicilor Kremlinului și ar trebui să simtă și ei durerea”, a subliniat.

Biden a menționat că SUA vor continua să ofere asistență defensivă Ucrainei, în timp ce Rusia își mută trupele în regiunea estică a țării, unde au fost proclamate cele două republici independente.

De asemenea, Biden a anunțat că forțele și echipamentele americane staționate în prezent în Europa vor fi trimise în Estonia, Letonia și Lituania pentru a ajuta la fortificarea apărării acestor țări.

„Permiteți-mi să fiu clar, acestea sunt mișcări total defensive din partea noastră. Nu avem nicio intenție de a lupta împotriva Rusiei. Vrem totuși să trimitem un mesaj fără echivoc, că Statele Unite – împreună cu aliații noștri – vor apăra fiecare centimetru de teritoriu NATO și vor respecta angajamentele pe care ni le-am luat față de NATO”, a mai completat Biden.

Declarațiile liderului de la Casa Albă vin după ce parlamentul rus a aprobat solicitarea președintelui Vladimir Putin de a folosi trupe militare în afara granițelor țării.

Vladimir Putin a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, că Acordul de la Minsk, prin care Rusia garanta că respectă integritatea teritorială a Ucrainei, „nu mai există”, dând vina pe autoritățile de la Kiev.

Președintele Federației Ruse a cerut guvernului de la Kiev să renunțe la dorința de a adera la NATO, menționând că decizia de intrare a trupelor ruse în Ucraina va fi luată în funcție de escaladările situației de securitate.

Context

Vladimir Putin a anunțat luni, 21 februarie, că recunoaşte independenţa regiunilor separatiste ucrainene Doneţk şi Lugansk.

La scurt timp după ce Putin a semnat decretele de recunoaștere a așa-zisei independențe a republicilor separatiste Donețk și Lugansk, trupele ruse au pătruns în regiune sub pretextul unei misiuni de menținere a păcii.

În paralel, Uniunea Europeană și Marea Britanie au anunțat că au stabilit o serie de sancțiuni îndreptate împotriva Rusiei.

Foto: Ovidiu Micsik / Inquam Photos

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP Twitter Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
MainNews

FREE
VIEW