Iohannis spune că România va sprijini Ucraina să transporte cereale. Ce a cerut Zelenski
Președintele Klaus Iohannis a precizat, luni, 17 iulie, la Summit-ul Uniunea Europeană – Comunitatea Statelor Latino-Americane și Caraibiene, că România va continua să sprijine Ucraina în efortul de a-și transporta grânele, în condițiile în care Rusia a denunțat acordul de transport pe Marea Neagră.
„În primul rând este regretabil că acea inițiativă pentru care trebuie să vedem că s-au implicat foarte mulți politicieni din toată lumea pare a nu avea un viitor strălucit”, a precizat președintele Klaus Iohannis referitor la refuzul Kremlinului de a continua acordul pentru transportul cerealelor din Ucraina pe Marea Neagră.
Astfel, Iohannis spune că România va pune la dispoziția Ucrainei mijloace logistice pentru transportul cerealelor. Jumătate din exporturile de cereale ale Ucrainei au trecut prin România, spune președintele Iohannis.
„Până acum, jumătate din cerealele ucrainene s-au exportat prin România, prin rutele logistice românești, le-am adaptat, le-am îmbunătățit și vom continua în acest fel. Noi credem că este important și bine să fim noi de partea Ucrainei și să sprijinim aceste exporturi. Vom face aceste lucruri și în continuare, pentru a preveni apariția unor sincope„, a subliniat Iohannis.
România permite transportul cerealelor ucrainene
România nu a interzis transportul cerealelor ucrainene, însă, în luna aprilie ac, fermierii români s-au revoltat și au cerut autorităților să se asigure că acestea nu se vând sub prețul pieței, ci doar tranzitează România.
Rusia a declarat, astăzi, 17 iulie, că a oprit participarea la acordul intermediat de ONU care a permis exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră la doar câteva ore după ce Moscova a declarat că Ucraina a atacat Podul Crimeei. Prețurile la cereale și semințe oleaginoase au crescut deja ca răspuns la știrile că Rusia își va suspenda participarea la acord, relatează Reuters.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a menționat că „trebuie făcut totul ca transportul cerealelor să se facă prin Marea Neagră, chiar dacă Rusia se opune.
„Ne-au abordat companii, armatori. Au spus că sunt gata, dacă Ucraina le lasă să plece, iar Turcia continuă să le lase să treacă, atunci toată lumea este gata să continue să furnizeze cereale”, a menționat Zelenski, potrivit sursei citate.
Sursă foto: Twitter
Comentarii