Iohannis, la recepția de Ziua Americii organizată de Ambasada SUA la București: Parteneriatul Strategic va continua să ghideze politica externă și de securitate a României
Președintele Klaus Iohannis a elogiat cooperarea cu Statele Unite și a subliniat importanța apărării principiilor libertății și ordinii internaționale în cadrul recepției dedicate Zilei Independenței Americii la Ambasada SUA din București, miercuri, 28 iunie.
În discursul său, președintele Iohannis a subliniat importanța semnificativă a Declarației de Independență, adoptată acum 247 de ani, „ca document central care marchează progresul libertății umane de-a lungul timpului”.
În lumina evenimentelor actuale, președintele Iohannis a adus în discuție amenințările la adresa valorilor internaționale și a suveranității teritoriale, referindu-se în special la agresiunea Rusiei asupra Ucrainei și atacurile hibride asupra Republicii Moldova. El a subliniat că România, alături de partenerii săi europeni și transatlantici, acționează ferm în sprijinul Ucrainei și al tuturor partenerilor vulnerabili din regiunea Mării Negre.
„Doamnelor și domnilor, astăzi, în imediata proximitate a României, Rusia acționează împotriva principiilor fundamentale ale Cartei ONU. Suveranitatea teritorială a Ucrainei, dreptul său la o politică externă independentă și chiar dreptul său la existență sunt negate explicit. Ne confruntăm cu încercări unilaterale de a rescrie, reinterpreta sau aplica selectiv principii de bază ale ordinii internaționale, în vederea întoarcerii la o epocă a sferelor de influență, în care Moscova să poată stabili discreționar gradul de libertate, de suveranitate și traseul frontierelor vecinilor săi”, a spus liderul de la Cotroceni.
În acest context, președintele Iohannis a salutat decizia Statelor Unite de a elabora o Strategie privind Securitatea Mării Negre, la care România a contribuit în mod substanțial, evidențiind necesitatea unei abordări cuprinzătoare în domeniile politic, securitate, cooperare economică, securitate energetică și reziliență democratică.
Sursa foto: Administrația Prezidențială
Comentarii