Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Iohannis: Îmi doresc legi care să nu mai permită apariția plagiatelor


Anumite prevederi legate de integritate și etică din noul pachet de legi ale educației trebuie îmbunătățite, dar nu retrase, a declarat președintele Klaus Iohannis joi, 6 octombrie, la Praga, înaintea unui summit european, în contextul în care, prin noul pachet de legi inițiate prin programul „România educată”, cei mai mulți dintre plagiatori ar putea scăpa fără nicio sancțiune. 

„Anumite prevederi trebuie îmbunătățite, asta nu înseamnă că trebuie retrase. Vorbim despre drafturi (…) Anumite prevederi legate de integritate și etică trebuie îmbunătățite. Îmi doresc niște legi ca să nu mai permită apariția plagiatelor. Dacă cineva vrea să obțină doctoratul, ea trebuie verificată cu soft ca să nu se mai ajungă la asta”, a transmis liderul de la Cotroceni.

În realitate, nu există un soft care să detecteze plagiatul. Programul la care face referire șeful statului identifică doar succesiuni de cuvinte regăsite online. Astfel, plagiatul din cărți, traduceri din limbi străine sau reformulările pot trece nedetectate.

Acuzat de plagiat, Cîmpeanu și-a dat demisia

Sorin Cîmpeanu și-a anunțat joi, 29 septembrie, demisia din funcția de ministru al educației. Decizia a survenit la trei zile după publicarea unei anchete jurnalistice, potrivit căreia, acesta ar fi plagiat mai multe capitole într-un curs de specialitate.

Conform anchetei publicate pe site-ul Press One, Sorin Cîmpeanu și-a însușit prin plagiat, într-un curs de specialitate, 13 capitole (92 de pagini), din munca a doi profesori de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București, alături de care a semnat în 2000, ca al patrulea autor, nouă pagini dintr-un curs universitar.

Șercan arată că cei doi profesori semnaseră cele 13 capitole, plagiate de Cîmpeanu în 2006, în alte patru ediții anterioare ale cursului, datate 1987, 1990 și 1993 și 2000.

Conform sursei citate, numele autorilor originali a fost înlocuit cu numele actualului ministru al Educației în ediția din 2006 în care a descoperit plagiatul, dar și într-o variantă ulterioară, din 2009, publicată în aceeași formă. Mai multe detalii aici.

Plagiatul în „România educată”

Deși la nivel declarativ șeful statului este extrem de categoric împotriva plagiatului, prin noul pachet de legi inițiate în cadrul programului „România educată” cei mai mulți dintre plagiatori ar putea scăpa fără nicio sancțiune.

Pe lângă desființarea CNATDCU, instituția responsabilă în acest moment de verificarea acuzațiilor de plagiat, și transferarea atribuțiilor către universități, o altă propunere ar putea arunca în aer lupta împotriva acestui fenomen. Potrivit proiectului de lege privind învățământul superior, plagiatul nu va mai putea fi sancționat dacă de la data comiterii au trecut trei ani. Detalii aici.

Sursa foto: Administrația Prezidențială

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW