Iohannis a discutat cu ministrul forțelor armate din Franța despre securitatea la Marea Neagră
Președintele Klaus Iohannis l-a primit joi, 3 noiembrie, la Palatul Cotroceni pe ministrul forțelor armate din Franța, Sébastien Lecornu, aflat în vizită oficială în România.
Stadiul și perspectivele de dezvoltare ale Parteneriatului Strategic dintre România și Franța, cu accent pe componenta de apărare, situația de securitate din regiunea Mării Negre și tendințele de evoluție a acesteia, stadiul implementării deciziilor aliate luate la Summitul NATO de la Madrid și agenda Uniunii Europene, au fost subiectele discutate de cei doi oficiali.
Potrivit comunicatului transmis de Administrația Prezidențială, Klaus Iohannis a apreciat soliditatea relațiilor dintre cele două țări și a transmis mulțumiri Franței pentru eforturile de constituire și operaționalizare a Grupului de Luptă NATO din țara noastră, ca parte a angajamentului aliat de întărire a posturii de apărare și descurajare a Alianței pe Flancul Estic.
Totodată, președintele Iohannis a menționat cooperarea foarte bună dintre cele două state pe timpul misiunilor executate în comun sub egida NATO, UE, ONU și OSCE, precum și în cadrul exercițiilor multinaționale.
Referindu-se la criza de securitate din regiune, generată de invadarea militară a Ucrainei de către Federația Rusă, Președintele României a abordat impactul multidimensional pe care aceasta îl are asupra securității regionale, europene și euroatlantice.
Totodară, Iohannis a subliniat importanța menținerii unității și solidarității aliate, inclusiv în ceea ce privește sprijinul acordat Ucrainei și cetățenilor ucraineni, precum și a îmbunătățirii capacității aliaților de a acționa împreună.
Președintele Iohannis a evidențiat importanța susținerii rezilienței și a capacității de apărare a partenerilor din vecinătate pentru a face față provocărilor de securitate cu care se confruntă.
Conform aceleași surse, ministrul forțelor armate din Franța a apreciat relațiile de cooperare bilaterală cu România în domeniul apărării și a afirmat disponibilitatea Franței de a continua dezvoltarea și diversificarea acestora.
În acest context, ministrul francez a subliniat profesionalismul militarilor români și cooperarea foarte bună dintre cele două state pe timpul executării misiunilor și activităților de instruire desfășurate în context aliat sau bilateral.
Totodată, ministrul Sébastien Lecornu a mulțumit României pentru eforturile depuse în asigurarea condițiilor de staționare a militarilor francezi pe teritoriul țării noastre și a dat asigurări că Franța va rămâne pe deplin implicată în implementarea deciziilor NATO de asigurare a securității Flancului Estic.
Comentarii