INTERVIU Cum își taie singur statul craca de sub picioare. Profesorul Gabriel Mursa: Intervențiile, de orice tip, distrug procesul de alocare a resurselor
Introduceri de taxe noi, plafonări, ajutoare de stat, subvenții, schimbări de reguli peste noapte reprezintă tipurile de măsuri adoptate de autorități în ultimii ani cu scopul declarat de diminuare a anumitor dezechilibre economice. Într-un singur cuvânt – intervenționism. Chiar dacă pe termen scurt unele dintre acestea ar putea aduce câteva beneficii, pe termen mediu și lung efectele sunt catastrofale pentru economia țarii, în condițiile în care ele distrug procesul de alocare a resurselor, avertizează profesorul de economie Gabriel Mursa, președintele Institutului Hayek România, într-un interviu acordat pentru Mainnews.ro.
În același timp, profesorul de economie a explicat că măsura de suprataxare a firmelor mari nu va face decât să-i alunge pe investitori dincolo de graniță, acolo unde povara fiscală este ceva mai mică. O altă mare problemă evidențiată de Gabriel Mursa se referă la schimbările mult prea dese ale legislației fiscale, ceea ce creează incertitudine în rândul antreprenorilor. În ultimii ani, Condus fiscal a suferit peste 500 de modificări.
În opinia lui Gabriel Mursa, principala soluție pentru reducerea deficitului bugetar o reprezintă diminuarea aparatului de stat, inclusiv prin externalizarea anumitor servicii, dar și a cheltuielilor cu achizițiile publice.
Redăm interviul acordat de profesorul Gabriel Mursa
MN: Domnule profesor, există în acest moment la nivelul guvernului o politică intervenționistă în economie. Măsuri precum plafonarea prețurilor la energie sau a adaosului comercial pentru anumite alimente au fost aplaudate de o parte a societății. Ne puteți explica care sunt efectele adverse ale unor asemenea decizii?
GM: Oamenii aprobă astfel de măsuri populiste, deoarece nu înțeleg faptul că intervențiile de acest gen produc efecte secundare negative. Spre exemplu, atunci când a fost plafonat prețul lemnului de foc, un lanț important de magazine din România a refuzat să mai vândă respectivul produs, pe motiv că scăderea dramatică a marjei de profit a făcut vânzarea nerentabilă. În Ungaria, plafonarea prețurilor a făcut ca vânzarea combustibililor să devină nerentabilă, ceea ce a condus la scăderea cantității oferite și a cozilor la stațiile de alimentare. În Berlin, plafonarea chiriilor a făcut extrem de dificilă găsirea unui apartament de închiriat, deoarece proprietarii au realizat imediat că nu merită să-ți scoți casa pe piață pe mai puțini bani. În principiu, plafonarea prețurilor creează penurie, ceea ce conduce la apariția piețelor negre. Niciodată o astfel de intervenție nu poate fi benefică, deoarece prețul joacă un rol esențial, de neînlocuit în echilibrarea intereselor ofertanților și consumatorilor. Mai mult, dacă se aplică pe termen lung, aceste măsuri deturnează cantități enorme de resurse dinspre sectorul controlat, supus intervenției, spre exemplu, prin plafonarea prețurilor, către alte, necontrolate, un marjele de profit sunt mai ridicate. Întotdeauna, populismul creează efecte adverse, deoarece „legile” economice nu pot fi fentate, nici măcar de cel mai inteligent guvern. Pe termen lung, intervențiile, de orice tip, distrug procesul de alocare a resurselor rare, ceea ce înseamnă un nivel de bunăstare mai scăzut sau unul sub cel potențial.
MN: Recent, având mari probleme cu încadrarea în deficitul bugetar asumat la începutul anului, autoritățile au introdus o suprataxă pe cifra de afaceri a companiilor mari. Pe lângă faptul că pe termen scurt va aduce probabil ceva venituri la buget, cu ce vine la pachet o astfel de impunere?
GM: Există calcule care arată că acest impozit de 1% se transformă, în condițiile din România, într-un impozit pe profit de aproximativ în termeni reali de 25-30%, ceea ce este enorm. Cu siguranță, companiile vor reacționa într-un fel, nu vor accepta, pur și simplu, să plătească. Însă ceea ce mi se pare mai grav este faptul că această rată a impozitării va descuraja investițiile străine în România. Probabil, anumite firme vor merge în Bulgaria sau Ungaria, unde impozitul pe profit este scăzut. De aceea, este posibil ca, pe termen scurt, încasările bugetare să crească; însă, pe termen mediu și lung, este foarte posibil să asistăm la încasări modeste sau nesatisfăcătoare. Apoi, există teama justificată a intensificării evaziunii fiscale. Pentru a evita plata unor sume suplimentare, firmele vor evita declararea unor cifre de afaceri reale.
MN: Prin pachetul de măsuri fiscal-bugetare, executivul a introdus măsuri cu aplicabilitate imediată sau de la începutul anului viitor. Cum afectează aceste schimbări activitatea firmelor? Care este cea mai mare frână în ceea ce privește dezvoltarea economiei românești?
GM: În ultimii ani, Codul fiscal a suferit peste 500 de modificări, or, acest lucru creează multă incertitudine. Firmele sunt foarte interesate de chestiunile fiscale, pentru că rezultatele lor reale depind de taxele și impozitele plătite. Or, modificările repetate dau peste cap rezultatele așteptate care stau la baza deciziilor de a investi. Incertitudinea induce costuri, iar costurile diminuează câștigurile. O frână importantă în calea dezvoltării economiei românești este chiar aceasta: lipsa de predictibilitate fiscală. O a doua este lipsa infrastructurii, ceea ce crește, spre exemplu, costul transportului sau implică intervale de timp mai mari destinate aprovizionării, producției și distribuției bunurilor. A treia ar fi corupția legată de eliberarea autorizațiilor, de desfășurarea efectivă a activităților economice, de câștigarea neloială a licitațiilor etc. A patra tinde să fie costul ridicat al forței de muncă, având în vedere rata de 43% a impozitelor și contribuțiilor aferente salariilor. Nu în ultimul rând, ar putea fi vorba de creșterea continuă a salariului minim pe economie, care scumpește artificial forța de muncă pentru firme, în condițiile în care România se confruntă oricum cu dificultăți pe piața muncii, fiind nevoită să importe forță de muncă din Asia. Fără îndoială, lista este mult mai lungă.
MN: Există tot mai multe cereri din partea producătorilor locali pentru sprijin din partea statului, vorbim de ajutoare de stat sau de facilități fiscale. Ajută într-adevăr astfel de măsuri?
MN: Evident, nu ajută. În cazul subvențiilor, spre exemplu, banii ajung la astfel de firme din taxele și impozitele plătite de contribuabili. Adică, sunt ajutați anumiți producători, pe seama plătitorilor de impozite. Unii sunt avantajați, alții, dezavantajați. Un calcul economic sănătos se face atunci când fiecare trăiește pe picioarele lui. Facilitățile fiscale creează o concurență neloială între firme din diferite sectoare de activitate. Nu există vreun motiv serios ca angajații din sectorul IT să fie scutiți de plata impozitului pe salariu, după cum nu există vreo rațiune pentru care lucrătorii din construcții și sectorul agroalimentar să nu plătească CASS. În fapt, aceste facilități se obțin prin metode extrem de discutabile, dacă nu cumva, ilegale, ca urmare a presiunilor exercitate de grupurile de interese bine organizare asupra partidelor politice.
MN: Din punctul dumneavoastră de vedere, care sunt măsurile ce trebuie impuse de autorități, în perioada următoare, astfel încât România să poată reveni cu deficitul bugetar sub 3% din PIB?
GM: În mod evident, trebuie reduse semnificativ cheltuielile publice. Există nenumărate surse de risipă în sectorul bugetar, cu agenții, birouri, entități inutile, producătoare de hârtii, de acte fără utilitate dovedită. Aici, se plătesc salarii, se înregistrează tot felul de cheltuieli de funcționare, cu rezultate submediocre. Un inventar al unor astfel de instituții sau entități finanțate din bugetul de stat, unde, de regulă, se ascunde clientela partidelor politice, ne-ar speria. Apoi, cred că trebuie externalizate unele activități desfășurate în sectorul bugetar, unde nu există o nevoie permanentă de electricieni, măturători, lăcătuși etc. Cred că dacă serviciile furnizate de acești oameni ar fi înlocuite cu servicii furnizate de piața liberă, s-ar obține economii semnificative. Apoi, o mare sursă de risipă în sectorul bugetar sunt licitațiile trucate, care, în realitate, conduc la umflarea nejustificată a prețului final al lucrărilor publice, în care se regăsește, după cum foarte bine știm, mita ce ajunge în buzunarele rețelelor formate din decidenți politici la nivel local sau național. Din păcate, guvernele preferă creșterea impozitelor, nu tăierea cheltuielilor. Cel mai bun exemplu îl oferă chiar recentele măsuri fiscale, care vizează obținerea unei sume de 20 de miliarde de euro în 2024, din care doar 15-20% prin reducerea cheltuielilor publice, diferența provenind din creșterea impozitelor.
Comentarii