Instanța supremă decide dacă vor fi introduse praguri pentru consumul de droguri la volan / Ministra Justiției, înainte de verdictul ÎCCJ: Toleranță zero
UPDATE Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat, luni, pentru 11 noiembrie, pronunţarea unei decizii privind necesitatea introducerii unui prag pentru infracţiunea de conducere a unui autovehicul sub influenţa drogurilor, potrivit Agerpres.
Știrea inițială
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) decide luni, 16 septembrie, dacă vor fi introduse praguri pentru consumul de droguri la volan, la fel ca în cazul alcoolului. ÎCCJ a fost sesizată de Curțile de Apel Brașov și Cluj în cadrul unor dosare penale privind conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În prezent, șoferii testați pozitiv la testarea cu aparatele DrugTest, confirmate apoi de testele de sânge, riscă dosar penal pentru orice cantitate din orice fel de substanță găsită în sânge, însă au fost înregistrate cazuri de fals pozitiv cauzate chiar de medicamente banale pentru răceală.
Codul penal pedepsește conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive cu închisoare de la 1 la 5 ani.
„Impunerea acestor limite asigură faptul că doar șoferii cu adevărat drogați vor fi pedepsiți (…) Nu mai umplem instanțele și birourile procurorilor cu zeci de mii de cazuri, ci lăsăm să se axeze doar asupra șoferilor care reprezintă cu adevărat un pericol”, a explicat criminologul Vlad Zaha pentru Digi24.ro.
Potrivit unei Ordonanțe de Urgență adoptată de Guvern în cursul verii, șoferii nu mai pot refuza testarea cu aparatul DrugTest ca să rămână cu permisul până vin analizele de sânge. Cei depistați pozitiv la testarea cu aparatul DrugTest rămân imediat fără permis, dar își vor primi permisul înapoi în cel mult 72 de ore, dacă analizele de sânge nu sunt gata în acest interval.
În ceea ce privește alcoolul, există o limită de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Alina Gorghiu: Toleranță zero!
Ministra Justiției, Alina Gorghiu, s-a declarat ferm împotriva oricărui prag pentru substanțele care pot afecta șoferii la volan.
„Nu este de acceptat ideea de praguri când vine vorba de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive. Un om la volan care a consumat substanţe este un pericol. Toleranţă zero! Legiuitorul asta a vrut să transmită prin textul de lege prin care a incriminat conducerea sub influența substanțelor psihoactive”, a scris ministra Justiției într-o postare pe Facebook făcută cu două zile în urmă.
Sursa foto: Poliția Română
Comentarii