INS: Economia României a crescut cu 0,7% în primul trimestru al anului
Produsul Intern Brut (PIB), ajustat sezonier, pentru trimestrul I 2024 a fost estimat la 424,634 miliarde lei la prețuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 0,7% faţă de trimestrul IV 2023, potrivit Institutului Național de Statistică (INS).
Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul I 2024 a fost de 348,870 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0,5% faţă de trimestrul I 2023.
Comparativ cu varianta provizorie anterioară, noile date arată o îmbunătățire a dinamicii PIB și a valorii adăugate brute.
– Agricultura, silvicultura şi pescuitul nu au contribuit la creşterea PIB (0,0%) în cele două estimări, iar volumul de activitate a scăzut faţă de estimarea anterioară cu -0,1 puncte procentuale (de la 102,1% la 102%);
– Industria a înregistrat aceeaşi contribuţie la creşterea PIB (-0,2%) în cele două estimări, iar volumul de activitate a crescut cu +0,3 puncte procentuale (de la 98,9% la 99,2%);
– Construcţiile au înregistrat aceeaşi contribuţie la creşterea PIB (-0,1%) în cele două estimări, iar volumul de activitate s-a modificat cu +0,1 puncte procentuale (de la 97,6% la 97,7%);
– Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transportul şi depozitarea; hoteluri şi restaurante, de la -0,4% la +0,1% între cele două estimări, ca urmare a majorării volumului de activitate cu +2,1 puncte procentuale (de la 98,3% la 100,4%);
– Informaţiile şi comunicaţiile au înregistrat aceeaşi contribuţie la creşterea PIB (+0,2%) în cele două estimări, iar volumul de activitate s-a modificat faţă de estimarea anterioară cu -0,1 puncte procentuale (de la 102,0% la 101,9%);
– Intermedierile financiare şi asigurările de la -0,1% la 0,0%, între cele două estimări, iar volumul de activitate nu s-a modificat faţă de estimarea anterioară (98,4%);
– Tranzacţiile imobiliare nu au contribuit la creşterea PIB (0,0%), iar volumul de activitate nu s-a modificat faţă de estimarea anterioară (99,6%);
– Activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţile de servicii administrative şi activităţi de servicii suport au înregistrat aceeaşi contribuţie la creşterea PIB (-0,2%) în cele două estimări, iar volumul de activitate s-a modificat cu +0,1 puncte procentuale (de la 96,7% la 96,8%);
– Administraţia publică şi apărarea; asigurările sociale din sistemul public; învăţământul; sănătatea şi asistenţa socială, de la +0,1% la 0,0%, iar volumul de activitate a scăzut cu -0,7 puncte procentuale faţă de estimarea anterioară (de la 100,9% la 100,2%)
– Activităţile de spectacole, culturale şi recreative; reparaţiile de produse de uz casnic şi alte servicii nu au suferit modificări privind contribuţia la creşterea PIB (+0,2%) între cele două estimări, iar volumul de activitate nu s-a modificat faţă de estimarea anterioară (107% ).
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii