Inflaţia în zona euro a ajuns la 8,9%, iar în UE este de 9,8%
Inflaţia în zona euro a ajuns la 8,9%, iar în la nivelul Uniunii Europene inflația este de 9,8%, se arată într-un raport al Eurostat, instituția de statistică a Uniunii Europene.
Rata anuală a inflației în zona euro a fost de 8,9% în iulie 2022, în creștere față de 8,6%, cât a fost nivelul în luna iunie. Anul trecut, rata a fost de 2,2%.
De asemenea, rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a fost de 9,8% în iulie 2022, în creștere comparativ cu luna iunie, când a fost de 9,6%. Anul trecut, rata era de 2,5%.
Cele mai mici rate anuale au fost înregistrate în Franța, Malta (ambele 6,8%) și Finlanda (8,0%). Cele mai ridicate rate anuale au fost înregistrate în Estonia (23,2%), Letonia (21,3%) și Lituania (20,9%). Comparativ cu luna iunie, inflația anuală a scăzut în șase state membre, a rămas stabilă în trei și a crescut în optsprezece.
România a înregistrat în iulie o rată a inflaţiei raportată la nivel anual de 13,0%, potrivit datelor Eurostat:
În luna iulie, cea mai mare contribuție la rata anuală a inflației din zona euro a venit din domeniul energiei (+4,02 puncte procentuale, pp), urmată de alimente, alcool și tutun (+2,08 pp), servicii (+1,60 pp) și bunuri industriale non-energetice (+1,16 pp).
Foto: Pixabay
Comentarii
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/inflatia-in-zona-euro-a-ajuns-la-89-iar-in-ue-este-de-98/ […]
… [Trackback]
[…] Read More here to that Topic: mainnews.ro/inflatia-in-zona-euro-a-ajuns-la-89-iar-in-ue-este-de-98/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Information here on that Topic: mainnews.ro/inflatia-in-zona-euro-a-ajuns-la-89-iar-in-ue-este-de-98/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/inflatia-in-zona-euro-a-ajuns-la-89-iar-in-ue-este-de-98/ […]