Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Incident de securitate cibernetică la Rompetrol / Benzinăriile funcţionează, dar nu se emit roviniete

By news.ro , in Stirile zilei , at 7 martie 2022

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a anunțat luni, 7 martie, că a fost notificat de compania Rompetrol cu privire la un atac cibernetic complex care a avut impact asupra unor servicii.

„Pentru protejarea datelor, compania a sistat temporar funcţionarea site-urilor şi a serviciului Fill&Go, atât pentru flote, cât şi pentru persoanele fizice”, a transmis Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului, activitatea rafinăriei Petromidia nu este afectată, iar activitatea benzinăriilor Rompetrol se desfăşoară normal, clienţii având la dispoziţie opţiunea plăţii în numerar sau prin card bancar.

Echipa Directoratului se află în contact permanent cu organizaţia afectată pentru remedierea problemei, oferind asistenţa necesară în acest caz.

În schimb, nu pot fi emise roviniete, din cauza problemelor tehnice.

„Compania Naţională de Administrare a Infrastucturii Rutiere SA anunţă utilizatorii reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi că, din cauza unor probleme tehnice la sistemul informatic al distribuitorului SC ROMPETROL DOWNSTREAM SRL, emiterea rovinietelor şi a peajelor în reţeaua acestuia nu este posibilă. Imediat ce problemele vor fi remediate, CNAIR va reveni cu o informare în acest sens”, a transmis CNAIR.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW