Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Încep primele lucrări la metroul din Cluj

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 21 mai 2024 Etichete: , ,

În Cluj-Napoca a fost emisă autorizația de construire pentru Magistrala 1 de metrou și tren metropolitan. Aceasta va avea o lungime de 21,3 km și va include 19 stații subterane.

”Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a semnat marți, 21 mai 2024, în regim de urgență, autorizația de construire pentru investiția «Tren metropolitan Gilău-Florești-Cluj-Napoca-Baciu-Apahida-Jucu-Bonțida – etapa 1 a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala 1 de metrou și tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea. Componenta 1. Magistrala I de metrou Cluj»”, informează instituția într-un comunicat.

”Etapa 1 a proiectului se va desfășura pe teritoriul administrativ al municipiului Cluj-Napoca și al comunei Florești. Traseul liniei de metrou ușor începe din zona rezidențială din Florești. Astfel, primele stații vor deservi zonele de locuințe, apoi zonele multifuncționale desfășurare în jurul viitorului Spital Regional de Urgență, respectiv al centrului comercial din apropiere. Cu următoarele stații se va intra pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca, acestea deservind cartierul Mănăștur, apoi linia va urma magistrala rutieră vest-est, traversând centrul orașului până în Piața Mărăști. De aici, o linie va continua spre zona industrială Muncii, iar o alta va deservi cartierele Gheorgheni și Sopor”, mai precizează Consiliul Județean Cluj.

Pe lângă lucrările la structura de rezistență, contractul le cuprinde și pe cele la calea de rulare, finisaje, sisteme de instalații, sistemul de automatizare a traficului și racordare la rețeaua electrică. Durata contractului va fi de 7 ani și 8 luni, iar garanția lucrărilor de 5 ani.

Noua magistrală de metrou va fi construită cu tehnologie „rail” șină de cale ferată, va avea o lungime de 21 km, 19 stații și un depou suprateran și o capacitate de transport, la un interval de 90 secunde, de 15.200/21.600 pasageri / oră și sens.

 

Comentarii