VIDEO Incendiu masiv în sectorul 2 al Capitalei. Mai multe locuințe au fost cuprinse de flăcări
Un incediu masiv a izbucnit duminică dimineață în sectorul 2 al Capitalei, pe strada Lanului, în cartierul Colentina.
ISU București a transmis că incendiul s-a extins pe o suprafață de aproximativ 700 mp, mai multe locuințe fiind cuprinse de flăcări. Distanța dintre case fiind foarte redusă, incendiul s-a propagat și la anexele acestora.
Au fost alertate 12 autospeciale de stingere, iar o persoană în vârstă de 95 de ani a avut nevoie de ajutor medical. Aceasta a fost transportată la spital în urma unui atac de panică.
„Am acționat pentru stingere de la înălțime folosind autoscara, respectiv de pe două străzi folosind dispozitiv de la autospecialele de stingere cu apă și spumă.
Alimentarea cu apă a fost realizată de la hidranții stradali, care au avut o presiune scăzută din cauza cantității mari de apă utilizată, respectiv din alte surse din apropiere.
În acest moment incendiul este localizat”, se arată în comunicatul ISU București.
Comentarii