Incendiu la o terasă dintr-un parc al Sectorului 1 din Capitală. Poliția a demarat cercetările
Potrivit Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, în dimineața zilei de 9 ianuarie un incendiu a izbucnit la o terasă dintr-un parc al Sectorului 1. Un bărbat a fost transportat la spital, iar polițiștii au demarat cercetările sub aspectul săvârșirii de vătămare corporală din culpă și distrugere din culpă.
Potrivit sursei citate, Secția 3 de Poliție a fost anunțată în această dimineață în jurul orei 04.30 cu privire la faptul că un incendiu a izbucnit la o terasă situată într-un parc din Sectorul 1.
Mai multe echipaje de polițiști și pompieri s-au deplasat la fața locului pentru stingerea incendiului, care era extins la spațiul de depozitare al debarcaderului și patinoarului, aparținând unei societăți comerciale, fiind soldat cu pagube materiale.
Un bărbat în vârstă de 47 de ani se află în interiorul terasei la momentul izbucnirii incendiului. Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri suplimentare.
Totodată, a fost efectuată cercetarea la fața locului.
Cercetările sunt continuate de către Secția 3 Poliție,sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infractiunilor de vătămare corporală din culpă și distrugere din culpă, conform comunicatului oficial.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii