Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Imaginea transportului în comun din București – Mizerie, uşi care nu se închid, lipsa mânerelor, linoleum deteriorat

By news.ro , in Stirile zilei , at 23 martie 2022

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au găsit numeroase nereguli în urma unor controale desfăşurate miercuri dimineaţă, 23 martie, la depouri şi autobaze ale Societăţii de Transport Bucureşti (STB). Printre acestea se numără uși care nu se închideau complet, lipsa mânerelor de susţinere sau prezenţa unor mânere deteriorate, fără protecţia de PVC, între altele.

Au fost verificate tramvaiele, autobuzele şi troleibuzele care urmau să intre pe traseu, astfel că cele care prezentau deficienţe majore au fost oprite să plece în cursă.

Echipe de control ale Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bcureşti-Ilfov, coordonate de preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, şi vicepreşedintele ANPC, Mihai Culeafă, au verificat depourile şi autobazele STB de la Victoria, Dudeşti, Giurgiului, Militari, Berceni, Titan etc.

„Au fost controlate tramvaiele, autobuzele şi troleibuzele care urmau să intre pe traseu la prima oră a dimineţii, pornind de la aceste locaţii, dar, din respect pentru bucureşteni, pentru a nu le cauza întârzieri în deplasările lor matinale cu transportul în comun, au fost oprite de la a intra pe traseu doar cele care au prezentat deficienţe majore, care îi puteau pune în pericol sau le afectau sănătatea”, se arată în comunicatul ANPC.

Comisarii ANPC au descoperit mai multe nereguli, printre care, uşi care nu se închideau complet, fără etanşeizare, lipsa mânerelor de susţinere sau prezenţa unor mânere deteriorate, fără protecţia de PVC, în pericol de a se rupe sau fiind imposibil de dezinfectat, linoleum deteriorat pe pardoseală, lipsa rampelor de acces pentru persoanele cu dizabilităţi, funcţionarea precară a instalaţiilor de ventilaţie sau încălzire în mijloacele de transport în comun.

De asemenea, echipele de control au mai depistat deficienţe de igienă şi întreţinere, neigienizarea totală sau parţială a incintelor mijlacelor de transport în comun, utilizarea unor substanţe ineficiente pentru igienizare, utilizarea unor ustensile vechi, deteriorate şi neigienizate pentru curăţarea mijloacelor de transport în comun.

„Controalele sunt în desfăşurare şi la această oră, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, reprezentanţii STB să vină la sediul ANPC, unde va avea loc o discuţie pe tema neregulilor identificate şi se va stabili termenul cel mai scurt de remediere a deficienţelor constatate, în beneficiul consumatorului şi cu respectarea legislaţiei în vigoare, în domeniu”, a mai precizat sursa citată.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Here you can find 56513 additional Info on that Topic: mainnews.ro/imaginea-transportului-in-comun-din-bucuresti-mizerie-usi-care-nu-se-inchid-lipsa-manerelor-linoleum-deteriorat/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More Info here to that Topic: mainnews.ro/imaginea-transportului-in-comun-din-bucuresti-mizerie-usi-care-nu-se-inchid-lipsa-manerelor-linoleum-deteriorat/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More Information here on that Topic: mainnews.ro/imaginea-transportului-in-comun-din-bucuresti-mizerie-usi-care-nu-se-inchid-lipsa-manerelor-linoleum-deteriorat/ […]

  • … [Trackback]

    […] There you will find 20604 more Information on that Topic: mainnews.ro/imaginea-transportului-in-comun-din-bucuresti-mizerie-usi-care-nu-se-inchid-lipsa-manerelor-linoleum-deteriorat/ […]

  • … [Trackback]

    […] Find More to that Topic: mainnews.ro/imaginea-transportului-in-comun-din-bucuresti-mizerie-usi-care-nu-se-inchid-lipsa-manerelor-linoleum-deteriorat/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *