Tuesday, April 30, 2024
Jurnalism corect


Heliportul SMURD din Suceava ar putea deveni operaţional în februarie

By Stratulat Anca , in Stirile zilei , at 5 februarie 2024 Etichete: , ,

Heliportul SMURD de la Suceava ar putea deveni funcțional în luna februarie, urmând ca ultima etapă necesară pentru obținerea certificatului să fie completată, așa cum au comunicat oficialii de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.

Reprezentanții au declarat că la începutul lunii februarie s-a desfășurat auditul pentru certificarea heliportului SMURD SV 1, aflat sub administrarea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.

“În cadrul acestui audit, inspectorii Autorităţii Aeronautice Civile Române au verificat documentaţia, echipamentele şi facilităţile heliportului, cât şi nivelul de instruire al personalului ce va deservi heliportul SMURD SV 1. Auditul s-a încheiat prin întocmirea unui Raport preliminar de evaluare, în vederea certificării heliportului SMURD SV 1, în care nu au fost identificate deficienţe cu factor de risc major asupra activităţilor desfăşurate de către heliport cu efect direct asupra siguranţei zborului”, au precizat reprezentanţii Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.

Au precizat, de asemenea, că acesta a reprezentat ultima etapă necesară conform normelor aeronautice înainte de a obține certificatul pentru heliport.

“Astfel, suntem încrezători că în decursul lunii Februarie vom primi certificarea, ceea ce înseamnă că heliportul SMURD SV 1 va deveni operaţional şi va intra in slujba pacienţilor”, a menţionat sursa citată.

foto: Inquam Photos / Justinel Stavaru

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW