Guvernul simplifică procesul de acordare a licenței industriale unice
Guvernul aprobă în ședința de miercuri, 19 octombrie, o ordonanță de urgență privind obținerea licenței industriale unice. Concret, Executivul vrea să simplifice procesul de acordare a acesteia prin reducerea birocrației și prin digitalizare.
„În ceea ce privește sprijinul pentru economie și parcursul nostru pentru aderarea la Organizația de Cooperare si Dezvoltare economică, continuăm cu noi transformări ale procesului și actului administrativ. Adoptăm astăzi o ordonanță de urgență ce simplifică acordarea licenței industriale unice. Este practic vorba despre nimic altceva decât existența unui singur punct de contact pentru depunere documentelor, o singură dată, această procedură face parte atât din angajamentul nostru față de Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică, cât reprezintă și un jalon în PNRR. Este din punctul meu de vedere un moment așteptat”, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă la începutul ședinței Guvernului de miercuri, 19 octombrie.
Potrivit notei de fundamentare a ordonanței de urgență, principalul obiectiv al acesteia este stimularea mediului de afaceri și simplificarea procedurilor și termenelor existente în administrația publică.
Executivul mai spune că un impediment frecvent identificat în calea unui mediu de afaceri funcțional sunt procedurile complicate, necorelate între ele și de durată, impuse de autoritățile competente.
Conform Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, intrarea în vigoare a legii „Licenței industriale unice” reprezintă jalonul 243, din cadrul Componentei 9 „Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare”, aferentă Pilonului III. „Creștere inteligentă, sustenabilă și favorabilă incluziunii, inclusiv coeziune economică, locuri de muncă, productivitate, competitivitate, cercetare, dezvoltare și inovare, precum și o piață internă funcțională, cu întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) puternice”.
Textul ordonanței de urgență poate fi consultat aici.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii