Monday, June 1, 2020
Jurnalism corect


ÎCCJ cere MJ documentaţia de extrădare a lui Radu Mazăre: Fostul primar vrea încetarea procesului

By Tudor Alexandru , in Justitie Stirile zilei , at 10 iunie 2019 Etichete: ,

ÎCCJ a cerut Ministerului Justiţiei documentaţia de extrădare a lui Radu Mazăre. Solicitarea a fost pusă în discuţie de avocaţii fostului primar. De asemenea, fostul edil vrea încetarea procesului în unul dintre dosare.

Radu Mazăre a cerut timp pentru a studia dosarul privind campusul social Henri Coandă, urmând a fi audiat la următorul termen, stabilit pentru 17 septembrie. Până atunci, instanţa  aşteaptă răspunsul de la Ministerul Justiţiei.

„Ne-ar interesa hotărârea judecatorească a autorităţilor din Madagascar sau actul juridic prin care s-a aprobat extrădarea. Vrem să dovedim că domnul Radu Mazare nu poate fi judecat pentru o altă faptă anterioară extrădării dacă nu a fost menţionată în cererea de extrădare.

Vrem disjungerea cauzei fata de Radu Mazare si incetarea procesului penal pentru ca lipseste autorizarea extradarii si in aceasta cauza”, au solicitat avocatii, potrivit ziare.com.

Radu Mazăre a fost adus în România în urmă cu mai bine de două săptămâni.

Fostul primar are o sentinţă definitivă de 9 ani de detenţie şi alte două în primă instanţă de 9 ani şi 10 luni, respective 6 ani şi 6 luni.

În prezent, Radu Mazăre este încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde urmează să se căsătorească cu iubita lui, potrivit unui anunţ făcut de familie.

În dosarul în care urmează să fie audiat este acuzat că, în calitatea de primar, ar fi facilitat omului de afaceri Avraham Morgenstern obţinerea licitaţiei pentru construirea campusului social Henri Coandă. În schimb, fostul edil ar fi primit 175.000 de euro.

O parte din bani, spun anchetatorii, ar fi fost transferaţi contul pus la dispozitie de fratele acestuia, Alexandru Mazare, din Israel.

Foto: Inquam Photo/ George Calin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW