Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Guvernul pune presiune pe Nicușor Dan. Memorandum pentru fuziunea Elcen-Termoenergetica

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 31 ianuarie 2024 Etichete: , ,

Guvernul României a aprobat miercuri, 31 ianuarie, un memorandumul în vederea fuziunii dintre Elcen, compania Ministerului Energiei care deține cele patru mari CET-uri, și Termoenergetica, cea care operează rețeaua de termoficare, aflată în subordinea Primăriei Capitalei.

Autoritățile au făcut miercuri un prim pas pentru realizarea serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat (SACET), respectiv producerea, transportul, distribuția și furnizarea energiei termice) în București, în vederea utilizării optime a resurselor de energie. La propunerea Ministerului Energiei, Guvernul a adoptat un Memorandum în vederea fuziunii dintre Elcen și Termoenergetica.

„Asigurarea unei stabilități la nivelul sistemului de încălzire centralizată este esențială. E nevoie de sincronizarea investițiilor, reparațiilor și reviziilor. Responsabilitatea unică asupra operării și gestionării întregului sistem va avea consecințe pozitive în ceea ce privește măsurile de eficientizare energetică începând de la sursa de căldură spre consumator, îmbunătățirea activității, reducerea costurilor operaționale și în facturi”, a declarat ministrul energiei, Sebastian Burduja.

Mai este însă mult până departe. Documentul prevede ca Primăria Capitalei să își asume în integralitate datoria de 800 milioane lei, pierderile pe rețea, pe care Termoenergetica o înregistrează către Elcen, dar și datoriile defunctei Radet. Nu este clar în acest moment dacă primarul general, Nicușor Dan, va fi de acord să angajeze o asemenea sumă din buget practic pentru înființarea unei noi companii unde, foarte probabil, nu va avea controlul.

Directorul Elcen: fuziunea va permite crearea unei companii mai eficiente

„Am condus ambele companii și vă pot spune foarte limpede că singura soluție este fuziunea între producătorul de energie electrică și termică și operatorul rețelei de termoficare din București, care va permite crearea unei companii noi, eficiente, moderne ce va putea atrage fonduri pentru realizarea sincronizată a investițiilor atât la nivelul surselor de producere, cât și la nivelul rețelelor de transport și distribuție a energiei termice”, a declarat directorul Elcen, Claudiu Crețu.

Aceasta nu este nu este singura tentativă din ultimii ani de realizare a SACET în București. În urmă cu doi ani, Nicușor Dan s-a aflat în discuții avansate cu responsabili din cadrul Guvernului pentru ca Termoenergetica să preia Elcen, însă proiectul a fost blocat în ultima clipă printr-o decizie politică a conducerii PSD.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV Câți km de magistrală principală de termoficare a înlocuit Nicușor Dan. Cum stă actualul primar general în comparație cu Gabriela Firea

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW