Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Precizările Guvernului privind o posibilă demitere a ministrului Energiei după accidentul de la Jilț Sud UPDATE

By Ana Teșcan , in Stirile zilei , at 18 ianuarie 2023

UPDATE Guvernul a transmis că va stabili chestiunea responsabilităților privind accidentul de la CEO Oltenia „în urma anchetei judiciare și pe baza concluziilor echipelor de verificare”.

„Orice masuri, indiferent de nivelul de responsabilitate vor fi luate, vor tine cont doar de aceste elemente. Pentru a evita interpretări eronate ale situației de fapt la nivelul Guvernului, la acest moment, nu se pune problema demisiei sau demiterii vreunui membru al Cabinetului”, a mai precizat Guvernul.

Știrea inițială

Guvernul nu exclude demiterea ministrului Energiei, Virgil Popescu, în urma accidentului de la cariera Jilţ Sud, după cum a declarat miercuri, 18 ianuarie, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. Între timp, directorul Sucursalei Miniere de la CEO Oltenia a demisionat în urma accidentului în care au pierit trei mineri, iar doi şefi ai carierei au fost schimbaţi din funcţie.

Întrebat într-o conferință de presă despre posibile măsuri după accidentul de la Jilţ Sud care să includă şi o demitere a ministrului Energiei, Virgil Popescu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat că „în funcţie de rezultatul acestor evaluări şi în funcţie de cum va arăta această înlănţuire a responsabilităţilor, nu putem exclude la acest moment nicio opţiune, dar este prematur pentru că la acest moment toate aceste responsabilităţi trebuie să se reflecte în realitatea care va fi constatată în teren”, potrivit News.ro.

„Demisia este un act unilateral. Nu se pune problema de a aştepta o demisie, ci de a avea o evaluare corectă a celor întâmplate din perspectiva responsabilităţilor şi, în planul doi, asumarea acelor responsabilităţi”, a mai spus Cărbunaru.

Virgil Popescu cere demisii

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a fost marți seară în Gorj. El a cerut demisia directorului sucursalei miniere, a şefului exploatării miniere şi a şefului carierei Jilţ Sud.

Directorul Sucursalei Miniere de la CEO Oltenia a demisionat în urma accidentului, iar doi şefi ai carierei au fost schimbaţi din funcţie.

„În urma evenimentului care a avut loc în data de 17.01.2023, la Cariera Jilţ Sud, Directoratul CEO Oltenia a luat act de demisia domnului Gheorghescu Florentin Nicu din funcția de director al Sucursalei Miniere şi a decis numirea domnului Paraschivu Ion în această funcţie”, a transmis CEO Oltenia într-un comunicat de presă.

Ion Paraschivu a deţinut anterior funcţia de director în cadrul Direcţiei Tehnice, director la Direcția Producție si director adj. mecanic în cadrul Sucursalei Miniere, desfăşurându-şi activitatea în cadrul sectorului minier începând din anul 1990.

„De asemenea, Directoratul CEO Oltenia a decis schimbarea din funcţia de șef UMC Jilţ a domnului Dancau Doru şi numirea domnului Vulpe Viorel pe această funcție, precum și schimbarea din funcția de șef al Carierei Jilt Sud a domnului Grecu Sorin și numirea în această funcție a domnului Turtoi Tiberiu”, a mai transmis compania.

Viorel Vulpe a deţinut funcţia de inginer şef Productie la Sucursala Miniera și, anterior, șef Unitate Minera Jilt Nord, iar Tiberiu Turtoi a deținut funcția de șef schimb Sector.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW