Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Guvernul, măsuri pentru decontarea navetei școlare. Executivul anunță abrogarea OUG 114

By Daniela Eremia , in Politic Stirile zilei , at 6 decembrie 2019 Etichete: , , ,

Cabinetul Orban a anunțat că va abroga ordonanța de urgență emisă de guvernul PSD, care suspendă transportul gratuit al elevilor în județele țării. Executivul va abroga și OUG 114 privind unele măsuri fiscale.

„Vom abroga OUG 51, astfel încât să permitem decontarea navetei școlare. Trebuie să știți că la ora actuală există localități în care copiii, din cauza faptului că nu își permit să plătească costul integral al biletului pentru transport nu se duc la școală. Ordonanța 51, care a fost o ordonanță, care a urmărit după părerea mea două scopuri și anume, la presiunea baronilor județeni ai PSD-ului să nu mai fie nevoiți să plătească costurile aferente transportului pentru naveta copiilor. De asemenea, a mai avut un scop, acela de a prelungi licențele de transport intrajudețean cu încă patru ani de zile ignorând obligația de a licita traseele intrajudețene”, a declarat Ludovic Orban.

Liberalul a mai spus că guvernul pe care îl conduce își asumă răspunderea și pentru abrogarea OUG 114.

„Ne vom angaja răspunderea pentru abrogarea OUG 114. Ea este în dezbatere parlamentară, dar am înțeles că unii vor să înăsprească condițiile. Suntem obligați, dacă vrem să punem lucrurile în normalitate, trebuie să ne angajăm răspunderea, nu în ședința de marți, ci în cea următoare.”, a spus Ludovic Orban.

Sursă foto : Inquam Photos / Octav Ganea

 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *