Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Guvernul a aprobat rectificarea bugetară: Tăieri de la Ministerul Sănătății / Bani mai mulți pentru dobânzi

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 17 noiembrie 2022 Etichete: ,

Guvernul a aprobat joi, 17 noiembrie, cea de-a doua rectificare bugetară din acest an. Au fost operate tăieri importante la Ministerul Sănătății, dar și în ceea ce privește numele necheltuite din Planul Național de Redresare și Reziliență. În schimb, executivul a suplimentat alocările pentru plata dobânzilor, către Ministerul Muncii, contribuția la bugetul UE și fondul de rezervă. 

Veniturile bugetului general consolidat au crescut, pe sold, cu 521,1 milioane lei, în vreme ce cheltuielile s-au majorat cu 522,1 milioane lei.

Conform prognozei macroeconomice de toamnă, aflată la baza rectificării, este de așteptat ca Produsul Intern Brut să înregistreze o valoare nominală de 1.396,2 mld. lei în anul 2022 (față de 1.372,5 miliarde lei avut în vedere la prima rectificare bugetară).

Deficitul bugetului general consolidat se menține la 80,1 mld lei, diminuându-se ca procent în PIB, de la 5,84% din PIB la 5,74% din PIB.

Execuția bugetului general consolidat pe primele nouă luni ale anului 2022 s-a încheiat cu un deficit de 41,7 miliarde lei în scădere față de deficitul de 44,29 miliarde lei înregistrat la aceeași perioadă a anului 2021, arată Guvernul. Exprimat ca procent din PIB deficitul bugetar a înregistrat o scădere cu 0,71% pe primele nouă luni ale anului 2022 față de aceeași perioadă a anului 2021, de la 3,75% din PIB la 3,04% din PIB.

Veniturile bugetului general consolidat au însumat de 331,48 miliarde lei, cu 22,6% peste nivelul încasat în perioada similară a anului trecut. Evoluția favorabilă a acestora fost influențată preponderent de avansul nominal al veniturilor din TVA, veniturilor nefiscale, încasărilor suplimentare din energie, contribuțiilor de asigurări și impozitului pe profit.

Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 373,18 miliarde lei, au crescut în termeni nominali cu 18,6% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din PIB, cheltuielile pe primele nouă luni ale anului 2022 au înregistrat o creștere cu 0,57 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului 2021, de la 26,6% din PIB la 27,2% din PIB.

Rectificarea bugetară acoperă cheltuielile obligatorii, cele de bună funcționare, asigură cheltuielile de asistență socială. De asemenea, au fost redistribuite fonduri pentru programele derulate la nivelul ordonatorilor principali de credite, care au impact în economie și în sprijinirea populației și a companiilor.

Cine câștigă:

Ministerul Finanțelor – Acțiuni Generale: +6,8 miliarde lei, din care: +3 miliarde lei Dobânzi, +1 miliard Fond de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, +1,3 miliarde lei Contribuția României la bugetul UE, +200 milioane lei Transferuri către întreprinderi în cazul schemelor de ajutor de stat, +1.300 milioane lei Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 pentru asigurarea sumelor necesare finanțării proiectelor pentru beneficiari și/sau continuării finanțării proiectelor în cazul indisponibilității temporare a fondurilor europene;

Ministerul Muncii: +1,492 miliarde lei per sold. Se propune alocarea suplimentară de sume pentru: cheltuieli de personal (+11,9 milioane lei), transferuri între unități ale administrației publice (+419,5 milioane lei) și asistență socială (+1.070 miliarde lei), pentru plata beneficiilor ce se acordă familiilor și copiilor, precum și active nefinanciare (+6,1 milioane lei). Având în vedere execuția cheltuielilor bugetare, s-au identificat economii la titlul alte transferuri (-4,5 milioane lei) și la proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (-10,6 milioane lei);

Ministerul Finanțelor: +334,4 milioane lei, per sold. Se propune alocarea suplimentară de sume pentru plata sumelor din titlurile de plată emise de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, conform legislației în vigoare (+524,4 milioane lei). Având în vedere execuția cheltuielilor bugetare, s-au identificat economii la cheltuielile cu bunurile și serviciile (-10 milioane lei), la alte transferuri (-42,6 milioane lei), la proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (-10,4 milioane lei), la proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistență financiară nerambursabilă aferentă PNRR (-60 milioane lei), la active nefinanciare (-14,4 milioane lei) și la cheltuielile cu plata majorărilor de capital la unele instituții financiar-bancare internaționale (-52,1 milioane lei);

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: +376,6 milioane lei, per sold. Se propune alocarea suplimentară a 2,0 milioane lei în vederea asigurării drepturilor salariale, 50 milioane lei transferuri către instituții publice și 365,6 milioane lei pentru acordarea unui ajutor de stat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2021 și au fost afectate de seceta pedologică. Având în vedere execuția cheltuielilor bugetare, s-au identificat economii la alte transferuri (-5 milioane lei), cheltuieli de capital (-5 milioane lei) și împrumuturi (-31 milioane lei);

Ministerul Economiei: +103,4 milioane lei, per sold. S-au asigurat fondurile necesare la cheltuieli de personal (+10 milioane lei), subvenții (+10 milioane lei) precum și pentru majorarea, în condiţiile legii, a contribuţiei statului la capitalul social al operatorilor economici din industria naţională de apărare aflaţi sub autoritatea ministerului (+84,78 milioane lei). Având în vedere execuția cheltuielilor bugetare s-au identificat economii la alte transferuri (-1 milion lei) precum și la alte cheltuieli (-0,4 milioane lei);

Ministerul Justiției: +90,0 milioane lei, per sold. Se propune asigurarea fondurilor pentru cheltuielile cu bunurile și serviciile (+40 milioane lei) și pentru finanțarea activității Administrației Naționale a Penitenciarelor (+90 milioane lei). Având în vedere execuția cheltuielilor bugetare, s-au identificat economii la cheltuielile cu personalul (-30 milioane lei) și la cheltuielile aferente programelor cu finanțare rambursabilă (-10 milioane lei);

Ministerul Afacerilor Externe: +71,8 milioane lei, per sold. Se propune asigurarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor de personal (+22,9 milioane lei) și pentru plata cotizațiilor și contribuțiilor la organismele internaționale (+50 milioane lei). Având în vedere execuția cheltuielilor bugetare, s-au identificat economii la cheltuielile cu transferuri între unități ale administrației publice (-1,1 milioane lei);

Serviciul de Protecție și Pază: +20,4 milioane lei, per sold. Se propune asigurarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor de personal (+6,9 milioane lei) și pentru proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (+15,2 milioane lei). Având în vedere execuția cheltuielilor bugetare, s-au identificat economii la cheltuielile cu bunurile și serviciile (-1,5 milioane lei) și cu asistența socială (-0,2 milioane lei).

De unde se taie

Ministerul Investițiilor: -3,815 miliarde lei, per sold. S-au asigurat fonduri pentru derularea proiectelor cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR (+406,94 milioane lei), pentru derularea proiectelor cu finanțare externă nerambursabilă (+130 milioane lei) precum și la titlul Alte cheltuieli (+0,85 milioane lei). Având în vedere execuția cheltuielilor bugetare s-au identificat economii în principal la proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistență financiară nerambursabilă aferentă PNRR (-4,35 milioane lei) și la proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare (-3 milioane lei);

Ministerul Sănătății: -1,063 miliarde lei per sold. S-au asigurat fonduri suplimentare (216,1 milioane lei) pentru echilibrarea bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. Având în vedere execuția cheltuielilor bugetare s-au identificat economii în principal la: cheltuieli de personal (-100 milioane lei), bunuri și servicii (-899,9 milioane lei), transferuri între unități ale administrației publice (-138,2 milioane lei), proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (-53,3 milioane lei), proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR (-60 milioane lei), programe cu finanțare rambursabilă (-19,0 milioane lei) și active nefinanciare (-8,7 milioane lei);

Ministerul Mediului: -538,8 milioane lei, per sold. Se propune asigurarea de sume suplimentare pentru bunuri și servicii (2 milioane lei). În funcție de gradul de execuție și de necesarul de finanțare până la finalul anului s-au identificat economii la cheltuielile cu dobânzile (-0,1 milioane lei), la transferurile între unități ale administrației publice ( -3 milioane lei), proiectele cu finanţare din sumele reprezentând asistenţă financiară nerambursabilă aferentă PNRR (-500 milioane lei), la proiectele cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR (-35 milioane lei) și la cheltuielile cu rambursările de credite (-2,7 milioane lei);

Ministerul Transporturilor: -514,8 milioane lei, per sold. Se propune asigurarea de sume suplimentare pentru cheltuieli de personal (+0,8 milioane lei) și pentru proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (+1 miliard lei). Având în vedere execuția cheltuielilor bugetare s-au identificat economii în principal la bunuri și servicii (-3,0 milioane lei), transferuri între unități ale administrației publice (-100 milioane lei), alte transferuri (-7,8 milioane lei), proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR (-914,8 milioane lei), proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR (-475,4 milioane lei), participarea la capitalul social al operatorilor economici aflați sub autoritatea ministerului (-0,5 milioane lei) precum și la ratele aferente creditelor externe (-14,1 milioane lei);

Ministerul Afacerilor Interne: -383,6 milioane lei, per sold. S-au asigurat fondurile necesare pentru plata drepturilor de asistență socială (+299 milioane lei).  Având în vedere execuția cheltuielilor bugetare s-au identificat economii la cheltuielile cu bunurile și serviciile (-25 milioane lei), la cheltuielile cu transferuri între unități ale administrației publice (-33,2 milioane lei), la alte transferuri (-2,4 milioane lei), la proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (-500 milioane lei) și la cheltuielile cu activele nefinanciare (-122 milioane lei);

Ministerul Energiei: -327,3 milioane lei, per sold. S-au asigurat fondurile necesare la cheltuieli de personal (+0,56 milioane lei) precum și la alte transferuri (+6 milioane lei). Având în vedere execuția cheltuielilor bugetare s-au identificat economii la proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistență financiară nerambursabilă aferentă PNRR (-270,35 milioane lei), la proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR (-28,56 milioane lei), subvenții (-34,1 milioane lei), proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (-0,55 milioane lei), cheltuieli de capital (-0,19 milioane lei) precum și alte cheltuieli (-0,14 milioane lei);

Ministerul Cercetării: -186 milioane lei, per sold. S-au asigurat fondurile pentru plata drepturilor salariale (+1,5 milioane lei). Având în vedere execuția cheltuielilor bugetare s-au identificat economii la cheltuielile cu bunurile și serviciile (-8 milioane lei), la proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (-119,5 milioane lei), la proiectele cu finanțare din sumele reprezentând asistență financiară nerambursabilă aferentă PNRR (-50 milioane lei) și la proiectele cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR (-10 milioane lei);

Ministerul Familiei: -109,7 milioane lei, per sold. Se propune majorarea cheltuielilor cu subvențiile (+1,0 milioane lei). Având în vedere execuția cheltuielilor bugetare s-au identificat economii la cheltuielile de personal (-3,2 milioane lei), la cheltuielile cu bunurile și serviciile (-12,7 milioane lei), la transferuri între unități ale administrației publice (-14 milioane lei), la cheltuielile cu asistența socială (-55,1 milioane lei), la proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (-17,7 milioane lei), la alte cheltuieli (-1,1 milioane lei) și la proiectele cu finanțare din sumele reprezentând asistență financiară nerambursabilă aferentă PNRR (-6,9 milioane lei);

Secretariatul General al Guvernului: -90,9 milioane lei, per sold. Se propune alocarea de fonduri suplimentare pentru susținerea cultelor religioase recunoscute în România (+54,6 milioane lei) și pentru proiectele cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR (+0,1 milioane lei). Având în vedere execuția cheltuielilor bugetare s-au identificat economii în principal la cheltuielile de personal (-30 milioane lei), cheltuielile cu bunurile și serviciile (-45 milioane lei), transferurile între unități ale administrației publice (-5 milioane lei), alte transferuri (-1 milion lei), la proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (-50 milioane lei) și la proiectele cu finanțare din sumele reprezentând asistență financiară nerambursabilă aferentă PNRR (-10 milioane lei);

Serviciul de Telecomunicații Speciale: -85,6 milioane lei, per sold. S-au asigurat fondurile pentru plata drepturilor salariale (+6,0 milioane lei). Având în vedere execuția cheltuielilor bugetare s-au identificat economii la cheltuielile cu bunurile și serviciile (-6 milioane lei) și la proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (-85,6 milioane lei)

Ministerul Educației: -80 milioane lei, per sold. Se propune suplimentarea cheltuielilor de personal (+400,0 milioane lei). Având în vedere execuția cheltuielilor bugetare s-au identificat economii la cheltuielile cu asistența socială (-50 milioane lei), la proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (-80 milioane lei), la alte cheltuieli (-50 milioane lei) și la proiectele cu finanțare din sumele reprezentând asistență financiară nerambursabilă aferentă PNRR (-300 milioane lei);

Ministerul Dezvoltării: -76,5 milioane lei, per sold. S-au asigurat fonduri pentru derularea Programului Național de Dezvoltare Locală (290,7 milioane lei), Programul de interes public și social derulat prin Compania Națională de Investiții (100 milioane lei), fonduri externe nerambursabile (84 milioane lei), transferuri către instituții publice (3,3 milioane lei), cheltuieli de personal (4,6 milioane lei), bunuri și servicii (1,5 milioane lei) și pentru subvenții (+0,008 milioane lei). Având în vedere execuția cheltuielilor bugetare s-au identificat economii la proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistență financiară nerambursabilă aferentă PNRR (-527,52 milioane lei) și la proiecte cu finanțare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR (-32,97 milioane lei).

Sursa foto: Guvernul României

Comentarii