Sunday, July 7, 2024
Jurnalism corect


Grupare bănuită de trafic de arme, braconaj și trafic de droguri, care acționa în Bistrița-Năsăud, destructurată de polițiști

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 14 septembrie 2023 Etichete: , , ,

Patru persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, trei se află în arest la domiciliu, iar alte nouă au fost plasate sub control judiciar, într-un dosar  de contrabandă cu arme, braconaj şi trafic de droguri, potrivit  DIICOT.

În urma perchezițiilor, au fost identificate şi confiscate 15 arme letale şi 13 arme neletale supuse regimului autorizării, deţinute ilegal, aproximativ 2.800 de cartuşe pentru arme letale deţinute ilegal, 16 arme letale cu destinaţia vânătoare deţinute legal, dar cu privire la care există date că au fost utilizate la acţiuni de braconaj cinegetic, un amortizor pentru armă letală şi un arc.

De asemenea, au fost ridicate 34 de kilograme de carne de vânat, 30 de trofee, 500 de grame de pulbere de vânătoare din categoria materiilor explozive, mai multe telefoane mobile, înscrisuri şi sume de bani, în lei şi euro.

În cursul percheziţiilor au mai fost descoperite două vulpi şi o căprioară ţinute în captivitate, care au fost predate administratorului fondului de vânătoare, în vederea eliberării în mediul natural.

Grupul infracțional acționa pe raza județului Bistrița -Năsăud

Potrivit DIICOT, în cursl anului 2020, pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, şase inculpaţi au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat pe parcurs şi alte persoane, având drept scop principal procurarea ilegală de arme de foc şi utilizarea acestora în acţiuni de braconaj cinegetic.

În perioada noiembrie 2020 – septembrie 2023, membrii grupului au sustras sau procurat ilegal arme de foc din Spania, pe care le-au introdus pe teritoriul României şi, ulterior, le-au vândut sau le-au utilizat la partide de vânătoare neautorizate.

De asemenea, s-a stabilit că inculpaţii au procurat şi deţinut ilegal materii explozive şi au confecţionat muniţie pentru arme letale.

Potrivit DIICOT, alţi membri ai grupului infracţional organizat au deţinut diferite cantităţi de droguri, respectiv canabis şi cocaină, pe care le-au distribuit fie în cantităţi mari în schimbul unor bunuri de valoare, cum ar fi un autoturism de teren, fie le-au comercializat în cantităţi mai mici către consumatori de pe raza judeţuluI Bistrița-Năsăud.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW