Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Grup infracțional, care ar fi traficat prin România 300 de migranți, destructurat

By Dragomir Georgiana , in Stirile zilei , at 7 iunie 2023 Etichete: , , , , , ,

Poliția Română a destructurat, miercuri, 7 iunie, un grup care  fi racolat mai multe persoane, cu preponderență cetățeni români, cu rol de transportatori locali, care, în schimbul banilor au creat la rândul lor propriile rețele de transportatori de migranți. 

Operațiunea a avut loc după un acord comun de anchetă încheiat de către autoritățile din Germania, Serbia și România, întrucât rețeaua transporta ilegal migranți pe ruta Turcia – Bulgaria/Serbia – România – Germania, informează Poliția Română.

Potrivit anchetatorilor, gruparea a acționat în perioada 2022 – 2023, era formată din mai multe persoane de naționalitate română și turcă, care activau sub coordonare unor cetățeni turci și sirieni pentru a transporta migranții. Sume cerute pentru fiecare transport varia  între 4.000 și 10.000 de euro, în funcție de segmentul pentru care trebuia asigurată trecerea ilegală a frontierelor.

Au fost confiscate autoturisme de lux

„Pe teritoriul României, s-ar fi constituit mai multe celule infracționale care au acționat în mod unitar, prin facilitarea trecerii frauduloase a frontierei sudice a României, atât cu Bulgaria, cât și cu Serbia, a grupurilor ilegale de migranți, recrutarea din rândul lucrătorilor străini aflați în legalitate pe teritoriul României cu vize de muncă și găzduirea temporară în diferite locații situate în zona de vest a României, în scopul trecerii frauduloase a frontierei  de stat dintre România și Ungaria, cu destinația finală Germania”, a transmis Poliția Română.

La percheziții, au fost depistați mai mulți migranți și au fost  confiscate  autoturisme de lux și sume de bani în euro. Nouă persoane au fost conduse la sediul DIICOT pentru a fi audiate,urmând să se decidă dacă se vor lua măsuri preventive împotriva suspecților.

Problema migranților a fost invocată de Austria, drept principala problemă pe care România trebuie să o rezolve pentru primirea în spațiul Schengen. Președintele României, Klaus Iohannis, susține, însă, că statul nostru a făcut progrese în combaterea migrației ilegale și are în derulare mai multe proiecte pentru combaterea acestei fapte penale.

Sursă foto: Poliția Română

 

Comentarii