Gerard Depardieu a fost eliberat după 8 ore de arest. Actorul va fi judecat pentru agresiune sexuală asupra a două femei
Actorul Gerard Depardieu a fost eliberat luni după opt ore de arest preventiv la capătul cărora i s-a comunicat că va fi judecat în luna octombrie de tribunalului de magistratură din Paris pentru acuzaţii de agresiune sexuală asupra a două femei, fapte care s-au petrecut în timpul turnării unui film în 2021, a anunţat Parchetul din Paris, relatează AFP.
Citaţia i-a fost transmisă starului francez de cinema după opt ore de arest preventiv pe care le-a petrecut luni la Secţia a 3-a a Poliţiei Judiciare din Paris, timp în care a trebuit să răspundă acuzaţiilor aduse de cele două femei care spun că au fost agresate sexual în timpul filmărilor pentru „Les volets verts”, în septembrie 2021.
Gérard Depardieu este de asemenea cercetat pentru „infracţiuni de viol şi agresiune sexuală susceptibile de a fi fost comise în august 2018 în detrimentul lui Charlotte Arnould”, potrivit Parchetului din Paris, care precizează că a fost sesizat la 17 aprilie de către judecătorul de instrucţie.
„La finalul reţinerii sale la Poliţia Judiciară din cadrul Secţiei a 3-a de Poliţie Judiciară, Gérard Depardieu a primit o citaţie pentru a se prezenta în faţa tribunalului penal”, a precizat Parchetul din Paris.”El va fi judecat în octombrie 2024 pentru agresiuni sexuale susceptibile de a fi fost comise în septembrie 2021 în detrimentul a două victime, pe platoul de filmare pentru Les volets verts” al lui Jean Becker, a adăugat acesta.
Carine Durrieu-Diebolt, avocata care o reprezintă pe o scenografă care l-a acuzat pe actor că a agresat-o sexual în timpul turnării filmului „Les Volets Verts”, a primit vestea cu un sentiment de uşurare. „Există cu siguranţă şi alte victime. În acest stadiu, în jur de 20-25 de femei au raportat incidente, de la dispreţ la violenţă de gen, hărţuire şi agresiune sexuală. Este timpul ca el să fie judecat”, a adăugat avocata, care apără şi o altă femeie, care a raportat incidente petrecute în 2014.
Gérard Depardieu, vizat de plângeri pentru agresiune sexuală, fusese convocat luni dimineaţă pentru a fi audiat în arest preventiv la sediul poliţiei judiciare. Unul dintre avocaţii săi, Christian Saint-Palais, a anunţat presa cu puţin timp înainte de ora locală 18.30 că reţinerea actorului „s-a încheiat”. „El nu mai este reţinut la secţia de poliţie”, a precizat avocatul.
„Când cineva este implicat, vine un moment în care trebuie să dea explicaţii. Şi astfel, astăzi a fost una dintre acele zile în care trebuie să explici acuzaţiile care ţi se aduc şi pe care le conteşti”, a adăugat avocatul, deplângând scurgerile de informaţii către presă.
Cel puţin trei femei au depus plângeri împotriva actorului în vârstă de 75 de ani.
Scenografa de pe platoul de filmare al peliculei „Les Volets verts” a depus plângere în februarie pentru agresiune sexuală, hărţuire sexuală şi abuz sexist. Faptele datează din septembrie 2021 şi ar fi avut loc într-o vilă privată din Paris. Potrivit relatării sale pentru Mediapart, actorul ar fi făcut o serie de remarci obscene în timpul filmărilor, iar ulterior „a apucat-o brutal” şi „i-a frământat talia, stomacul, până la sâni”.
Potrivit Mediapart, o altă femeie, asistentă de regie pe acelaşi platou, îl acuză pe actor de violenţă sexuală şi a depus şi ea plângere.
Procesul interpretului lui Cyrano va avea ca obiect aceste două acuzaţii.
Val de plângeri împotriva lui Depardieu
În timpul filmărilor, „de dimineaţa până seara, am avut parte de mizeria lui”, a declarat pentru AFP şi actriţa Anouk Grinberg. „Când producătorii de film îl angajează pe Depardieu pentru un film, ştiu că angajează un agresor”, a acuzat ea.
O altă plângere a fost depusă de o fostă asistentă de platou. Ea îl acuză pe Gérard Depardieu de agresiune sexuală în timpul filmărilor pentru „Magicianul şi siamezul”, de Jean-Pierre Mocky, în Maine-et-Loire, în 2014. Reclamanta, care avea 24 de ani la acea vreme, a povestit pentru Le Courrier de l’Ouest despre „palmele lui peste tot (pe corpul (ei)” şi despre „cuvintele indecente” ale actorului. Întrucât faptele s-au prescris, actorul nu va trebui să dea explicaţii în timpul procesului.
Din 2020, emblema cinematografiei franceze este anchetat şi pentru viol şi agresiune sexuală asupra unei tinere actriţe, Charlotte Arnould.
Anchetele s-au încheiat la 17 aprilie, iar parchetul urmează să prezinte acum pledoariile finale, potrivit parchetului. Ulterior, judecătorul de instrucţie va trebui să decidă dacă va dispune sau nu un proces.
Alte două plângeri au fost depuse împotriva actorului. Una dintre ele, depusă de actriţa Hélène Darras pentru agresiune sexuală în timpul unor filmări din 2007, a fost clasată, din cauza prescripţiei. Cea de-a doua a fost depusă în Spania de jurnalista şi scriitoarea Ruth Baza, care l-a acuzat că a violat-o în 1995.
În total, douăzeci de femei au depus mărturie în presă sau în faţa instanţelor de judecată împotriva actorului.
„Nu am abuzat niciodată, niciodată, o femeie”, a declarat actorul în octombrie 2023 pentru Le Figaro, comentând acuzaţiile lui Charlotte Arnould.
În ultimele luni, lumea cinematografiei a fost zguduită de o serie de acuzaţii de violenţă sexuală din partea unor actriţe şi actori.
Comentarii