George Maior, audiat la SIIJ în dosarul Laurei Codruța Kovesi: SRI și-a făcut datoria
Ambasadorul României în SUA, George Maior, este audiat, vineri, la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, în calitate de martor, în dosarul privind extrădarea lui Nicolae Popa, în care este cercetată fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi.
„Vor să afle faptele, împrejurările legate de una dintre cele mai de succes operaţiuni ale statului român din punct de vedere al combaterii unui fenomen grav care a afectat 300.000 de cetăţeni şi, ca martor, sunt evident încântat să redau aceste fapte. Serviciul Român s-a implicat şi, dacă nu ar fi făcut-o, nu ar fi fost menirea Serviciului. SRI şi-a făcut datoria”, a declarat Maior, la intrarea în sediul Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie.
Este a treia oară când procurorii SIIJ îl citează pe George Maior să se prezinte în acest dosar, fostul şef al Serviciului Român de Informaţii fiind citat anterior pe 23 iulie şi pe 23 mai, dar neprezentându-se. Prima dată a motivat că este bolnav, iar a doua oară că trebuie să se prezinte la un alt eveniment.
George Maior a fost chemat pentru a da explicații privind implicarea SRI în extrădarea lui Nicolae Popa din Indonezia. În cauză este cercetat procurorul general de la acea vreme, Laura Codruța Kovesi, acuzațiile fiind de abuz în serviciu, luare de mită și mărturie mincinoasă.
În dosar au mai fost audiaţi fostul ministru de Interne Gabriel Oprea şi fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informaţii, Florian Coldea, ambii în calitate de martor.
Florian Coldea a declarat, după aproape 4 ore de audieri, că nu a luat la cunoştinţă de nicio împrejurare în care Kovesi să fi comis vreo infracţiune şi că poate ar trebui investigaţi cei care nu au făcut nimic pentru aducerea în ţară a lui Nicolae Popa, din Indonezia, în 2011.
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Here you can find 60549 more Information to that Topic: mainnews.ro/george-maior-audiat-la-siij-in-dosarul-laurei-codruta-kovesi-sri-si-a-facut-datoria/ […]