Gabriela Firea a cerut Ministerului de Finanțe bani pentru spațiile de carantină/ Ionel Dancă: Poate face o echilibrare în interiorul bugetului
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat, miercuri, că a cerut Ministerului de Finanțe bani pentru acoperirea cheltuielilor necesare cu spațiile de carantină. Edilul a precizat că în București se asigură cazare pentru 700 de persoane, dar că numărul acestora va ajunge la 1.400 în cursul zilei.
Gabriela Firea a declarat că Primăria Municipiului București a încheiat contracte cu mai multe unități hoteliere pentru a avea unde să plaseze persoanele aflate în carantină, cât și pentru cadrele medicale care lucrează cu pacienți infectați și nu vor să meargă acasă, pentru a-și proteja familiile.
„Am găsit mai multe unităţi hoteliere, am încheiat contracte cu acestea, în baza recomandărilor date de la guvern, şi anume 50 de euro pe noapte. Suma a fost alocată pentru carantinarea persoanelor care vin din zona roşie, aproape 700 în Capitală – ce erau până astăzi. Astăzi au ajuns în Bucureşti alte 700 de persoane, români care s-au întors din zone declarate roşii deja. Şi toate aceste persoane, 400 deja au ajuns în Capitală şi 300 urmează să ajungă în această seară. Deci, vă daţi seama, s-a dublat numărul persoanelor aflate în carantină la nivelul municipiului Bucureşti. Pentru toţi, Primăria Capitalei şi primăriile de sector găsesc cazare, trei mese pe zi şi kituri de îngrijire personală. Până acum bugetul alocat a fost cel din partea PMB şi sprijin din partea primăriilor de sector. Dar vă spun sincer că începem să gâfâim din punct de vedere financiar şi de aceea am făcut câteva adrese către Ministerul de Finanţe, pentru a rezolva această problemă, a tuturor primăriilor în această perioadă, care trebuie să identifice spaţii de cazare atât pentru persoanele care vin din alte ţări (…) de asemenea şi pentru cadrele medicale”, a spus Firea, la Realitatea TV.
Aceasta a mai precizat că PMB este unica din țară care, potrivit legii, nu încasează taxe și impozite locale, ci o cotă din impozitul pe venit, pe data de 10 a fiecărei luni.
„Peste 92% din veniturile noastre sunt din impozitul pe venit alocat pentru municipiul Bucureşti, pentru că toate taxele şi impozitele locale merg către primăriile de sector. Am anunţat deja Ministerul de Finanţe faptul că bugetul nostru este aproape de zero. Să vedem care va fi cota pe luna viitoare. Am închis toate celelalte activităţi, mai puţin serviciile de utilitate publică (…) şi cea mai mare sumă merge către cele 19 spitale, în special cele care sunt în administrarea Primăriei Capitalei”, a precizat Firea.
Șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă , a declarat că este „absolut revoltător” că Gabriela Firea se plânge de lipsă de bani, în situația în care Bucureștiul este „un oraș cu un buget sufficient pentru nevoile sale”.
„Doamna Firea este primarul cu cel mai mare buget din această ţară şi la rectificările bugetare trecute, în urma scandalurilor publice pe care le-a făcut, ca urmare a unor declaraţii, s-a dovedit că nu a folosit nici măcar banii pe care i-a primit în plus la rectificările bugetare respective. Aşa încât nu înţelegem cum gestionează doamna primar general acest buget, cel mai mare buget al unei primării din ţară. Este absolut revoltător să se plângă de lipsă de bani în condiţiile în care Bucureşti este un oraş cu un buget suficient pentru nevoile sale. (…) Poate face echilibrare în interiorul bugetului pe care îl are, să renunţe la vouchere, festivaluri, care oricum sunt interzise şi să aloce banii de la festivaluri şi alte paranghelii pe care le pregătea pentru diverse sărbători pentru cheltuielile cu achiziţia materialelor sanitare necesare”, a spus el.
Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/gabriela-firea-a-cerut-ministerului-de-finante-bani-pentru-spatiile/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/gabriela-firea-a-cerut-ministerului-de-finante-bani-pentru-spatiile/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/gabriela-firea-a-cerut-ministerului-de-finante-bani-pentru-spatiile/ […]
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/gabriela-firea-a-cerut-ministerului-de-finante-bani-pentru-spatiile/ […]
… [Trackback]
[…] Information to that Topic: mainnews.ro/gabriela-firea-a-cerut-ministerului-de-finante-bani-pentru-spatiile/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Information here on that Topic: mainnews.ro/gabriela-firea-a-cerut-ministerului-de-finante-bani-pentru-spatiile/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Info here on that Topic: mainnews.ro/gabriela-firea-a-cerut-ministerului-de-finante-bani-pentru-spatiile/ […]