Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Gabriela Baltag, în proiectul cu care candidează la funcția de președinte CSM: Consiliul a dovedit loialitate, dar a și trădat, fără nicio remușcare

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 15 decembrie 2021

Judecătorul Gabriela Baltag susține, în proiectul cu care candidează la funcția de președinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), că CSM nu a reușit să oprească în ultimii ani avalanșa în urma căreia justiția a avut de suferit, chiar dacă efortul a fost unul însemnat.

Justiția a devenit un subiect permanent de reglare a supremației și controlului dintre celelalte două puteri. În numele justiției au fost contestate majorități politice, uneori chiar poziția unor miniștri, fiind destrămate guverne”, a scris Gabriela Baltag în proiectul cu care candidează la șefia CSM.

Judecătorul amintește două teme care au declanșat tensiuni și care nu și-au găsit încă o soluționare: funcționarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție și numirea procurorilor de rang înalt în marile parchete.

Suntem Consiliul ce a trecut de la o stare la alta cu o viteză de necrezut, care a construit și demolat în același timp, a dovedit loialitate, dar a și trădat, fără nicio remușcare”, arată membrul CSM.

Gabriela Baltag menționează dezbaterile din jurul pensiei de serviciu acordată magistraților, precizând că expresia „pensie specială” este tendențioasă, întrucât categoria profesională menționată beneficiază de incompatibilități și interdicții „dintre cele mai severe și unice”.

Din calitatea de Președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, având în vedere și experiența anterioară, dar mai ales pregătirea profesională pe care am dobândit-o în timp, pe care am dedicat-o și folosit-o mai apoi, în consultări și diferite expuneri publice corecte, asumate, ce nu au reprezentat niciodată o nesocotire a locului și rolului magistraților, pot aduce nu doar un an de liniște pe acest segment, pot convinge celelalte două puteri că această manieră de abordare a temei pensiei de serviciu este în detrimentul întregii societăți”, arată sursa citată.

În viziunea judecătorului, președintele CSM ar trebui să reprezinte o punte de dialog între profesioniștii dreptului.

În ceea ce privește Inspecția Judiciară, Gabriela Baltag susține că instituția nu ar mai trebui legată de CSM și că e nevoie de studii ample pentru a identifica sursa nemulțumirilor legate de activitatea IJ.

Activitatea Inspecției Judiciare nu este deloc una populară, motiv pentru care ea formează subiectul a numeroase critici, actele emise făcând obiectul unui număr considerabil de litigii înregistrate pe rolul instanțelor”, potrivit Gabrielei Baltag.

Totodată, Baltag subliniază că CSM a devenit o instituție rigidă, ce a făcut din comunicare un ideal greu de atins.

Nu este normal să fie conservate informațiile legate de activitatea Consiliului doar pentru știința unora. Aici suntem cu politica derulată în materie de comunicare la nivel instituțional, în general”, a precizat candidatul la șefia CSM.

Pe ordinea de zi a ședinței plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 16 decembrie se află un singur punct: Alegerea conducerii CSM pentru anul 2022.

Până în acest moment, judecătoarele Gabriela Baltag și Andrea Chiș și-au anunțat candidatura pentru ultimul mandat de președinte CSM al actualei componențe a Consiliului.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *