Furt de gaze naturale în Caraș-Severin: Un bărbat a manipulat contoarele, provocând o pagubă de 20.000 de euro
Un bărbat din Caraș-Severin este anchetat pentru intervenția asupra unor contoare de gaze naturale, modificând valorile înregistrate. Prejudiciul estimat în acest caz ajunge la 20.000 de euro. În cadrul investigației, poliția și procurorii au efectuat trei percheziții, în urma cărora au descoperit inclusiv o armă neletală deținută ilegal.
”Astăzi, 23 octombrie, poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale Caraş-Severin, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reşiţa, au pus în executare 3 mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Reşiţa, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru furt de gaze naturale”, a transmis IPJ Caraş-Severin, într-un comunicat de presă.
Se suspectează că furtul de gaze a început în 2020 și a continuat până în prezent.
”Din cercetări a rezultat că, în perioada 2020 până în prezent, un bărbat ar fi intervenit în mod fraudulos asupra unor contoare de măsurare a consumului de gaze naturale instalate la locuinţele unor persoane, modificând indecşii de consum, activitate care ar fi cauzat o pagubă de peste 20.000 de euro societăţii furnizoare. În urma percheziţiilor au fost găsite şi ridicate o armă neletală supusă autorizării, deţinută ilegal, contoare de măsurare a gazului, componente şi sigilii, precum şi înscrisuri de interes în cauză”, a precizat IPJ Caraş-Severin.
Autoritățile investighează cazul sub acuzațiile de furt calificat, distrugere, modificarea ilegală a echipamentelor de măsurare și blocarea funcționării corecte a dispozitivelor pentru măsurarea consumului de gaze naturale.
Comentarii