Saturday, July 6, 2024
Jurnalism corect


Fraudă la vot în Brăila. O femeie declarată decedată a participat la alegeri

By Preda Maria , in Stirile zilei , at 9 iunie 2024 Etichete:

Poliția din Însurăței, județul Brăila, s-a sesizat astăzi, 9 iunie, cu privire la faptul că o femeie de 68 de ani, declarată decedată în bazele de date, a votat la o secție locală. 

Conform informațiilor IPJ Brăila, femeia în vârstă de 68 de ani a votat la o secție locală, utilizând o carte de identitate al cărei CNP aparținea unei persoane decedate. Polițiștii s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal în acest caz.

„În urma verificărilor efectuate s-a constatat că persoana care a votat este titularul actului de identitate, iar în baza de date aceasta figurează ca fiind decedată. De asemenea, actul de identitate folosit figura în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare. În cauză sunt continuate cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă la vot”, se arată în comunicatul oficial al IPJ Brăila, conform News.ro.

Tot în județul Brăila un tânăr de 25 de ani a fost sancționat cu o amendă în valoare de 600 de lei pentru că a fotografiat buletinul de vot, iar în comuna Vișani, un candidat în vârstă de 68 de ani a primit un avertisment după ce a fost surprins intrând în cabina de vot împreună cu alegători, contrar regulilor în vigoare.

Tot astăzi au fost identificate mai multe nereguli. În Sectoarele 2 și 6 Poliția a găsit buletine de vot deja ștampilate, iar în Sectorul 6 două ștampile au fost raportate dispărute, ele fiind ulterior găsite de către polițiștii prezentați la fața locului.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW