Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

FOTO Polițistul care a ucis copila de 13 ani ar fi verificat-o cu piciorul, să vadă dacă trăiește / Agentul, dus la audieri SURSE

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 14 ianuarie 2022

O mașină de poliție a lovit joi, 13 ianuarie, două fete care traversau o stradă, în Sectorul 1 al Capitalei. Una dintre minore, în vârstă de 13 ani, a murit. Agentul care conducea autospeciala s-a prezentat, vineri dimineață, la sediul Brigăzii Rutiere pentru a asista la evaluarea autospecialei, însă acest lucru nu s-a mai realizat pentru că dosarul va fi preluat de Parchet, au declarat surse judiciare pentru Mainnews.ro.

În paralel, o fotografie apărută în spațiul public stârnește indignare. Polițistul a fost surprins în picioare, vorbind la telefon, lângă trupul neînsuflețit al victimei. Mai mult, martori ai tragediei le-ar fi declarat anchetatorilor că acesta a verificat cu piciorul dacă copila în vârstă de 13 ani mai trăiește.

Unele surse susțin că echipajul de poliție nu ar fi fost in misiune, însă acest lucru urmează să stabilit cu exactitate în cadrul anchetei. Totodată, există relatări cum că polițiștii ajunși la fața locului l-ar fi dus pe colegul lor în spatele unui tomberon pentru a se schimba, ipoteză care de asemenea urmează să fie verificată de anchetatori.

Accidentul a avut loc în jurul orei 13:30, potrivit unui comunicat al Direcției Generale de Poliţie a Municipiului București.

„Agentul de poliție, aflat la volan, polițist încadrat în anul 2017, a surprins și accidentat două minore ce erau angajate în traversarea străzii. Autospeciala rula cu semnalele luminoase in funcțiune.  La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje de prim ajutor”, a transmis Poliția Capitalei.

Potrivit surselor Main News, agentul nu consumase alcool.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *