FOTO Accident rutier extrem de grav în Ialomița/ 10 persoane au murit/tânără de 19 ani, transportată cu elicopterul la București
10 persoane au murit în urma unei coliziuni dintre un tir și un microbuz în care se aflau 16 persoane. Accidentul rutier violent a avut loc sâmbătă dimineață, la ora 5.00, pe DN2, în satul Sf. Gheorghe, comuna Balaciu, județul Ialomița. Șoferul TIR-ului a intrat pe contrasens, intrând în plină coliziune cu microbuzul în care se aflau mai mulți angajați Mega Image care mergeau la muncă.
Update4
La Spitalul Bagdasar Arseni a ajuns încă o pacientă de 19 ani, după ce a trecut printr-o operație de splină la Slobozia. Fata este intubată, este în stare stabilă și i se efectuează un consult RMN și unul neurologic.
Update3
Mega Image a transmis un mesaj de condoleanțe pentru familiile angajaților care au murit în urma accidentului din Ialomița.
„Anunțăm cu regret faptul că, în dimineața zilei de astăzi, am pierdut opt colegi și alti șapte sunt răniti în ceea ce a fost catalogat drept cel mai grav accident rutier din 2019. Suntem alături de familiile îndurerate și le vom sprijini în toate demersurile necesare”, a transmis Mega Image într-un mesaj pe Facebook.
Update2
10 persoane au murit în urma coliziunii, din care 9 pasageri și șoferul tirului. 7 persoane au fost rănite și transportate de urgență la spitale din București și Slobozia.
2 dintre victime au fost transportate la spitalul Floreasca și 2 la Bagdasar Arseni.
„La Spitalul Floreasca se află internate două paciente, o pacientă de 39 de ani, cu politraumatism, traumatism cranio-cerebral grav, toracic, care din Unitatea de Primiri Urgențe a intrat direct în sala de operații pentru că era instabilă hemodinamic. În acest moment, este stabilă hemodianmic și va merge la CT (Computer Tomograf -n.r.) pentru investigații complete. Pacienta a doua de la Floreasca, 45 de ani, este stabilă hemodinamic, dar va merge în Terapie Intensivă, pentru că prezintă un politraumatism, un traumatism cranio-cerebral, o fractură de bazin complexă, deci starea nu este foarte bună.(…)
Pacienții internați la Bagdasar Arseni au următoarea stare, de fapt o pacientă de 42 de ani, care în aceste momente este în sala de operații pentru o ruptură de splină, va rămâne internată la Secția de Chirurgie Generală, o altă pacientă de 30 de ani a cărei stare este stabilă, ea va rămâne probabil internată pe Secția de Chirurgie Plastică, prezentând o plagă facială”, a declarat Sorina Pintea, la Antena3.
O tânără de 19 ani a fost adusă cu elicopterul, de la Slobozia la București.
„Acolo a fost operat pentru o fractură de splină, dar pentru că prezintă o fractură de coloană vertebrală, va fi adus la Spitalul Bagdasar Arseni”, a mai spus Pintea.
Update1
Starea victimelor din accidentul care a avut loc în această dimineață în județul Ialomița si care sunt internate în unitățile sanitare din București:
1) Femeie, 39 ani: politraumatism, traumatism cranio-cerebral grav, traumatism toracic, traumatism abdominal cu hemoperitoneu masiv prin ruptura de splina gradul 5 (explozie). Traumatism de bazin cu luxație coxofemurala stânga. A mers din UPU direct la sala de operație lemtrubca era instabilă hemodinamic. E stabilă hemodinamic si după intervenția abdominala si reducerea luxație de sold, a mers către CT pentru bilanț complet. Ramane internată în ATI
2) Femeie, 45 ani, ocupant microbuz. Politraumatism, traumatism cranio-cerebral, traumatism toracic cu facturi costale multiple bilaterale, fractura de vertebra toracala 2, hemotorax drept minim, traumatism abdominal cu contuzie renală dreapta, fractura de bazin complexa, fractura de peroneu stâng, luxatie radius stang. E stabila hemodinamic. Merge in ATI.
Spitalul Bagdasar Arseni:
1. Femeie 30 ani, scalp, fracturi oase nazale, internata pe chirurgie plastica;
2. Femeie, 41 ani, operata la noi de fractura de splina, diafragma, hemotorax drenat, in final de interventie pentru sold dislocat;
3. Femeie, 19 ani, fractura coloana T3-T5, in curs de transfer cu elicopterul;
4. S-a dat acordul de transfer si pentru cel de-al patrulea pacient, tot o femeie, 53 ani, cu fractura coloana T7-T8.
Știrea inițială
În momentul impactului au murit pe loc 9 persoane, printre care și șoferul tirului.
„După realizarea intervenției integrate pentru descarcerarea persoanelor din microbuz și acordarea asistenței medicale, au rezultat 18 victime, dintre care 9 decedate (șoferul tirului și 8 din microbuz) și 9 transportate de urgență la spital”, transmite IGSU.
O persoană a fost transportată la Spitalul Urziceni cu stop cardio-respirator, iar celelalte 8 persoane au fost trimise conștiente la Spitalul Slobozia (3) și la Spitalele Bagdasar si Floareasca din București
La fața locului au acționat de urgență peste 40 de pompieri, paramedici SMURD și personal medical SAJ cu 19 autospeciale și ambulanțe.
Fiind vorba de un număr mare de victime, a fost activat Planul Rosu de Interventie la nivelul judetului Ialomița. Astfel, la nivelul județului Ialomița au fost alertate: 3 echipaje de prim-ajutor SMURD și 7 echipaje medicale SAJ, 2 autospeciale pentru victime multiple, 2 descarcerări și 3 autospeciale de stingere.
sursa foto: IGSU
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More on on that Topic: mainnews.ro/foto-accident-rutier-extrem-de-grav-in-ialomita-9-persoane-au-murit-si-alte-9-au-fost-ranite/ […]
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/foto-accident-rutier-extrem-de-grav-in-ialomita-9-persoane-au-murit-si-alte-9-au-fost-ranite/ […]