Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Fostul ministru al Sănătății Florian Bodog, trimis în judecată de procurorii DNA

By Matthew Garvey , in Justitie Politic Stirile zilei , at 30 august 2021

Fostul ministru al Sănătății și actual senator al Partidului Social Democrat (PSD), Florian Bodog, a fost trimis în judecată luni, 30 august, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Florian Bodog este acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual și fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce ar fi angajat un consilier care nu s-a prezentat fizic la locul de muncă, deși și-ar fi primit salariul pe o perioadă de 12 luni, în valoare totală de 75.656 de lei.

Procurorii DNA susțin că fostul ministru al Sănătății ar fi semnat mai multe acte în locul Oliviei Marcu.

Concret, în perioada februarie 2017 – ianuarie 2018, inculpatul Bodog Florian Dorel (care în prezent nu mai ocupă funcția de ministru), deși cunoștea că angajata sa în funcția de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu și nu a prestat activitățile la care era obligată prin contractul individual de muncă și fișa postului, ar fi atestat în mod nereal prezența acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezență și nu ar fi luat măsuri pentru sancționarea disciplinară”, potrivit unui comunicat transmis de procurorii DNA.

Dosarul se va judeca la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Senatul a aprobat pe 21 aprilie solicitarea DNA de anchetare a senatorului PSD, cu 98 de voturi „pentru”, 24 de voturi „împotrivă” și o abținere. În 2019, pe când Parlamentul era controlat de majoritatea PSD-ALDE, cererea DNA a fost respinsă de Senat.

Florian Bodog a ocupat funcția de ministru al Sănătății în perioada  – 

Bodog este al treilea fost ministru al Sănătății din Guvernele controlate de social-democrați care are probleme cu justiția. În cazul Sorinei Pintea, acuzată de luare de mită, procesul a început pe aprilie 2021 și se judecă la Tribunalul Cluj.

Nicolae Bănicioiu a fost pus sub acuzare în octombrie 2020 de procurorii DNA pentru trafic de influență și luare de mită în formă continuată.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *