Fostul manager al spitalului „Malaxa”, Florin Secureanu, condamnat definitiv la închisoare cu executare
Florin Secureanu, fostul manager de la Spitalul „Nicolae Malaxa” din București, a fost condamnat, luni, 8 mai, la 3 ani și 8 luni cu executare pentru abuz în serviciu, într-un dosar instrumentat de DNA. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București este definitivă. Inițial, primise o condamnare de 5 ani și 10 luni.
Secureanu a ajuns să fie condamnat definitiv, după ce DNA a probat că şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de legislaţia primară, în sensul că, în calitate de manager al Spitalului Clinic „Nicolae Malaxa”. În perioada 2009 – 2016, a avizat nelegal plăţi în valoare de 648.193 lei din fondurile unităţii sanitare către mai multe societăţi comerciale
Potrivit procurorilor, banii respectivi ar fi fost achitaţi în mod fictiv, bunurile și servicii comandate pentru Spitalul Malaxa nu au fost transmise sau au fost cumpărate la preţuri şi de şase ori mai mari faţă de cele reale. Conform deciziei afișatp pe portalul instanțelor, Florin Secureanu trebuie să plătească să plătească Spitalului Malaxa prejudiciul în valoare de 140.378 lei.
„Obligă inculpații Secureanu Florin Adrian și Tănase Ionuț Valentin la plata în solidar către partea civilă Spitalul Clinic Nicolae Malaxa a sumei de 140 378,22 lei , reprezentând prejudiciu pentru fapta descrisă la pct.3 din rechizitoriu”, se arată în minuta Curții de Apel București. În acelaşi dosar a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare Ionuţ Valentin Tănase, reprezentantul societății Medical Provider SRL, cel care derula „afacerile” cu Secureanu.
Sursă foto: Inquam Photos / Liviu Florin Albei
Comentarii