BREAKING Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria – FOTO
Fostul ministru al dezvoltării și turismului, Elena Udrea, dată în urmărire generală după ce a fost condamnată la 6 ani de închisoare, a fost prinsă în Bulgaria, a anunțat Ministerul Afacerilor Interne.
„În urma cooperării dintre structurile specializate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și autoritățile din Bulgaria, femeia, pe numele căreia este emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost depistată pe teritoriul Bulgariei. În continuare, se desfășoară activități specifice, în vederea predării femeii către autoritățile din România”, a transmis MAI.
Elena Udrea a fost reținută Vama Kulata, punct de trecere a frontierei în Grecia. În 2018, fostul ministru a plecat în Grecia și de acolo în Costa Rica.
Imagini cu Elena Udrea, în Bulgaria, după ce a fost reținută
Odiseea Elenei Udrea în Costa Rica
În iunie 2018, Elena Udrea a fost condamnată în același dosar la 6 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu. Fostul ministru se afla la vremea respectivă în Costa Rica, unde a solicitat azil politic.
A fost reținută în octombrie 2018 de autoritățile de la San Jose și eliberată după doar două luni, după ce sentinţa i-a fost suspendată, ca urmare a unei decizii a Curţii Constituţionale. După eliberare a revenit în România.
De teamă ca Elena Udrea să nu încerce, din nou, să scape de executarea pedepsei Direcția Națională Anticorupție a solicitat, în martie 2021, impunerea măsurii de control judiciar, însă instanța s-a opus.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii