Fostul deputat PSD Octavian Goga, arestat preventiv pentru fraudarea de fonduri europene
Fostul deputat PSD Octavian Goga a fost arestat preventiv, alături de alte trei persoane, pentru fraudarea unor fonduri europene, a anunțat vineri, 31 martie, Direcția Națională Anticorupție (DNA).
Concret, fostul deputat este cercetat pentru comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, sub forma coautoratului, în formă continuată.
„În perioada 22 august 2018 – prezent, inculpatul Goga Octavian, în calitățile menționate mai sus, împreună cu administratorul de drept al societății pe care o controla, ar fi creat condiții artificiale pentru accesa fonduri nerambursabile necesare implementării unui proiect ce avea ca obiect <<Construire ferma vaci de lapte în loc. Araci>>.
Concret, cei doi inculpați, beneficiind de ajutorul celorlalți doi, ar fi depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (A.F.I.R.) mai multe documente false, inexacte sau incomplete, care atestau fictiv executarea unor lucrări și livrarea unor materiale de construcții, în scopul îndeplinirii condițiilor impuse de finanțator.
Prin aceste demersuri, ar fi fost obținute fonduri nerambursabile în valoare totală de 8.358.822 lei”, se arată în rechizitorul întocmit de procurori.
Foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik
Comentarii