Foștii șefi de la Protecția Martorilor, achitați ca urmare a deciziei CCR privind prescripția
Fostul şef al Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor (ONPM), Adrian Bărăscu, șase foști comisari șefi și un fost psiholog în cadrul instituției au fost achitați vineri, 30 septembrie, de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un dosar instrumentat de Direcția Națională Anticorupție ca urmare a deciziei Curții Constituționale privind întreruperea termenului de prescriere a faptelor.
În primă instanță, Adrian Bărăscu a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare și 100 de zile de muncă în folosul comunității pentru deturnare de fonduri în formă continuată.
La rândul său, fostul director adjunct al ONPM, Cristian Pintilescu, a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare.
Tot în acelaşi dosar au mai fost condamnaţi cu suspendare cinci foşti comisari-şefi în cadrul ONPM: Ion-Octavian Nanu, Felicia-Violeta Popa, Marcel-Daniel Gomeajă, Viorel-Marcel Croitoru şi Răzvan-Gabriel Gheorghe, precum şi psihologul Andreea-Violeta Liţă.
Alţi doi comisari şefi de la ONPM, Aurel Lehăduş şi Ştefan Stan, au fost sancţionaţi doar cu avertisment, iar comisarul şef Dan-Cristian Puşcaş a fost achitat.
Prejudiciul rămâne nerecuperat
Procurorii DNA l-au acuzat pe Adrian Bărăscu, dar și pe ceilalți polițiști implicați în dosar, că ar fi sustras fonduri necesare protecției martorilor, punându-i pe aceștia în pericol. Prejudiciul calculat de anchetatori s-ar fi ridicat la circa 553.000 lei, bani care nu vor mai fi recuperați vreodată de stat.
Dosare penale aruncate în aer de decizia CCR
Curtea Constituțională a României (CCR) a admis, în ședința de joi, 26 mai, o sesizare referitoare la întreruperea termenului de prescripţie a răspunderii penale. Deși Guvernul a modificat la scurt timp Codul Penal prin Ordonanță de Urgență, sute s-au chiar mii de dosare, ce vizează infracțiuni vechi, printre care și cele de corupție, vor fi clasate.
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Comentarii