Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Florin Cîțu: 1 milion de persoane vor avea cele două doze de vaccin până la finalul lunii martie

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 20 ianuarie 2021

Prim-ministrul Florin Cîțu a anunțat modificări în ceea ce privește persoanele ce intră în etapa a II-a a Campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 și susține că a fost introdusă etapa a III-a a), o etapă intermediară în care vor fi vaccinați angajații ce lucrează cu publicul din domeniul privat. Premierul estimează că, până la finalul lunii martie, vor fi vaccinați 1 milion de oameni.

În etapa a II-a intră personalul cheie din instituțiile publice, instituții care sunt necesare funcționării statului, de exemplu personalul român navigant. A fost introdusă etapa a IIIa a), în care vor intra persoanele esențiale din domeniul privat. Hotărârea de Guvern e un document flexibil, ce poate fi modificat, în funcție de evoluția din teren și în funcție de cum primim vaccinuri. În acest moment, sigur sunt 2,4 milioane de vaccinuri ce vin până în 29 martie, ceea ce înseamnă că 1 milion de persoane vor avea cele două doze de vaccin”, a declarat Florin Cîțu, la finalul ședinței de Guvern de miercuri.

CITEȘTE ȘI: DOCUMENT Funcționarii din primării, sportivii din loturile naționale și angajații de la pompe funebre vor fi vaccinați cu prioritate. Ce alte categorii de persoane se vor putea imuniza în etapa a doua

Premierul a precizat că etapa a III-a a) va fi o etapă intermediară, în care intră persoanele din domeniul privat ce lucrează cu publicul și susține că profesorii vor intra în etapa a II-a.

Etapa a IIIa a) este o etapă intermediară, introducem mai multe persoane din privat. Profesorii sunt în etapa a IIa, ar trebui să se vaccineze, exact ca și medicii care au fost în etapa I. În etapa a IIa încercăm să menținem acea distribuție, de 75% vârstinici, persoane peste 65 de ani și persoane cu boli cronice, restul sunt persoane esențiale în funcționarea statului, veți vedea exact categoriile. Etapa a IIIa a fost spartă în două etape, în Etapa IIIa a) intră persoanele care intră în legătură directă cu mai mulți cetățeni, persoane care lucrează în bănci sau la casierie în supermarket-uri”, a precizat Florin Cîțu.

Sursă foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *