EXCLUSIV Ce se întâmplă cu dosarul deschis după incendiul de la Secția ATI a Spitalului Piatra Neamț/ Foști manageri și executanții lucrărilor din unitatea medicală, în vizorul procurorilor
La o lună de la incendiul de la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Piatra Neamț, procurorii încearcă să stabilească cine trebuie să răspundă pentru cele 15 decese. Astfel, anchetatorii fac verificări pe trei paliere. Unul vizează activitatea și implicarea echipei de management a spitalului, al doilea se referă la persoanele/entitățile care au autorizat lucrările realizate la unitatea medicală, iar ultimul la cei care le-au executat, potrivit unor surse avizate, consultate de mainnews.ro. Magistrații așteaptă rezultatul expertizelor tehnice ale aparatelor ridicate din secție și concluziile Inspectoratului Teritorial de Muncă.
Sursele mainnews.ro menționează că, până în prezent, au fost audiate mai multe persoane, însă nu și fostul manager al Spitalului Județean Piatra Neamț, Lucian Micu. Dacă probele administrate îl incriminează în vreun fel pe acesta, ar putea fi audiat în calitate de suspect.
În funcție de rezultatele expertizelor și de declarațiile martorilor, se va stabili dacă poate fi vorba despre neglijență în serviciu, potrivit surselor citate.
După incendiu, specialiștii au ridicat documente și aparatura existentă în secție, pentru a fi expertizată. Procedurile sunt însă îngreunate de pandemie. Aparatura nu a fost atinsă câteva zile pentru a nu exista risc de contaminare. În afară de rezultatele expertizei tehnice, procurorii așteaptă și concluziile expertizei realizate de ITM.
Anchetatorii au cerut să se stabilească dacă s-au respectat normele de protecție a muncii, dacă au existat avize de funcționare pentru lucrările de modernizare a secției ATI, precum și condițiile în care acestea au fost emise.
De asemenea, împreună cu specialiștii din sănătate se va stabili cum este reglementată secția ATI Covid și care erau responsabilitățile personalului medical.
După incendiu, prefectul județului Neamț susținea că lucrările de modernizare efectuate la secția ATI s-au realizat fără notificarea Direcției de Sănătate Publică. Ulterior, DSP Neamț a precizat că „reconfigurarea secției A.T.I. și mutarea pacienților covid pozitivi, de la etajul III la etajul II, a fost realizată fără aviz, în ziua de 14 noiembrie 2020”.
Potrivit informațiilor din spațiul public, Spitalul Piatra Neamț ar fi schimbat, în ultimul an, opt manageri. Având în vedere că în cursul anului au fost realizate și alte lucrări la unitatea medicală, nu este exclus ca ancheta procurorilor să se îndrepte și către alți foști manageri ai spitalului, care au aprobat desfășurarea lucrărilor respective.
Reamintim că un incendiu a izbucnit pe 14 noiembrie, la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Piatra Neamț, unde erau internați pacienți bolnavi de COVID. Primul bilanț al incendiului anunța 10 morți și 7 răniți grav. Printre răniți era și medicul Cătălin Danciu, care a încercat să salveze pacienții din salonul cuprins de flăcări. Ulterior, acesta a fost transferat la un spital din Belgia, unde este internat și în prezent. Dintre ceilalți răniți, cinci au murit.
Sursa foto: Inquam Photos / tvmneamt.ro / Flavius Corfu
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More on on that Topic: mainnews.ro/exclusiv-ce-se-intampla-cu-dosarul-deschis-dupa-incendiul-de-la-sectia-ati-a-spitalului-piatra-neamt-fosti-manageri-si-executantii-lucrarilor-din-unitatea-medicala-in-vizorul-procurorilor/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/exclusiv-ce-se-intampla-cu-dosarul-deschis-dupa-incendiul-de-la-sectia-ati-a-spitalului-piatra-neamt-fosti-manageri-si-executantii-lucrarilor-din-unitatea-medicala-in-vizorul-procurorilor/ […]
… [Trackback]
[…] Find More here to that Topic: mainnews.ro/exclusiv-ce-se-intampla-cu-dosarul-deschis-dupa-incendiul-de-la-sectia-ati-a-spitalului-piatra-neamt-fosti-manageri-si-executantii-lucrarilor-din-unitatea-medicala-in-vizorul-procurorilor/ […]
… [Trackback]
[…] Find More Info here on that Topic: mainnews.ro/exclusiv-ce-se-intampla-cu-dosarul-deschis-dupa-incendiul-de-la-sectia-ati-a-spitalului-piatra-neamt-fosti-manageri-si-executantii-lucrarilor-din-unitatea-medicala-in-vizorul-procurorilor/ […]
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/exclusiv-ce-se-intampla-cu-dosarul-deschis-dupa-incendiul-de-la-sectia-ati-a-spitalului-piatra-neamt-fosti-manageri-si-executantii-lucrarilor-din-unitatea-medicala-in-vizorul-procurorilor/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Info here to that Topic: mainnews.ro/exclusiv-ce-se-intampla-cu-dosarul-deschis-dupa-incendiul-de-la-sectia-ati-a-spitalului-piatra-neamt-fosti-manageri-si-executantii-lucrarilor-din-unitatea-medicala-in-vizorul-procurorilor/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on to that Topic: mainnews.ro/exclusiv-ce-se-intampla-cu-dosarul-deschis-dupa-incendiul-de-la-sectia-ati-a-spitalului-piatra-neamt-fosti-manageri-si-executantii-lucrarilor-din-unitatea-medicala-in-vizorul-procurorilor/ […]