Eva Kaili a fost demisă din funcția de președinte al Parlamentului European, după ce a ajuns în arest pentru corupție
Parlamentul European (PE) a decis marți, 13 decembrie, să pună capăt mandatului vicepreședintelui Eva Kaili, din cauza acuzațiilor că ar fi primit mită de la gazda Cupei Mondiale, Qatar, relatează Reuters.
Eva Kaili, unul dintre cei 14 vicepreşedinţi ai PE, se numără printre cele patru persoane arestate şi acuzate în Belgia pentru scandalul care a stârnit indignare la Bruxelles şi riscă să dăuneze imaginii Uniunii Europene.
Decizia ca Eva Kaili să nu mai fie unul dintre vicepreședinții Parlamentului a fost aprobată cu 625 de voturi „pentru”, 1 vot „împotriva” și 2 abțineri.
Fostul vicepreședinte a transmis marți, prin avocatul său din Grecia, Michalis Dimitrakopoulos, că este nevinovată.
„Ea nu are nimic de-a face cu finanțarea din Qatar, nimic, în mod explicit și fără echivoc”, a declarat avocatul grec.
Mai multe state UE, inclusiv Germania, au declarat că este în joc credibilitatea Uniunii celor 27 de națiuni. Țările care s-au confruntat cu critici din partea Uniunii, inclusiv Ungaria, au declarat că UE și-a pierdut nivelul moral.
„De acum înainte Parlamentul European nu va putea vorbi despre corupție într-un mod credibil”, a scris ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, pe Facebook.
Context
Vicepreşedintele Parlamentului European, Eva Kaili, a fost reţinut în seara zilei de vineri, 9 decembrie, la Bruxelles, sub acuzaţii de corupţie, alături de alte patru persoane, o ţară din Golf, identificată de Le Soir drept Qatar, fiind suspectată că a oferit mari sume de bani şi cadouri generoase pentru a influenţa decizii politice şi economice ale Parlamentului European.
Beneficiarii sunt personalităţi cu „o poziţie politică şi/sau strategică semnificativă” în Parlamentul European.
Kaili, în vârstă de 44 de ani, este un fost prezentator de televiziune din Grecia şi europarlamentar din 2014.
Partidul Socialis Grec, al cărei membru este Kaili, a anunţat vineri seară că aceasta a fost exclusă din partid. Socialiştii şi democraţii din Parlamentul European au suspendat-o pe Kaili din grup, decizia intrând în vigoare imediat.
Sursa foto: Uniunea Europeană
Comentarii