EUROPOL şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare anunţă proteste din cauza felului în care Guvernul a aplicat legea salarizării
Sindicatul Poliţiştilor Europeni (EUROPOL) împreună cu sindicatul Poliţiştilor de Penitenciare va protesta, începând de miercuri, în faţa Ministerului Muncii pentru susţinerea aplicării Legii nr. 153/2017, act normativ ce a fost suspendat prin ordonanţe de urgenţă din anul 2020.
„Poliţiştii sunt din nou sacrificaţi în ceea ce priveşte aplicarea Legii salarizării întrucât Guvernul României, indiferent de componenţa coaliţiei, alege şi de această dată să ne «onoreze» cu promisiuni deşarte aşa cum a făcut-o din luna decembrie a anului 2020 prin emiterea ordonanţei austerităţii în baza căreia am fost desemnaţi ca fraierii de serviciu pentru care aplicarea celor 2 tranşe restante din Legea 153/2017 trebuie să suporte amânare. Modul patetic în care personalul din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională este amăgit periodic cu acordarea unor firimituri din drepturile salariale restante care nu acoperă inflaţia de 14%, în timp ce puterea de cumpărare a scăzut sub nivelul salarial deţinut înaintea aplicării Legii salarizării din 2017 a condus la înregistrarea unui val de demisii, ultimele fiind înregistrate inclusiv la nivelul inspectoratelor de poliţie judeţene, care însă nu sunt evidenţiate de factorii de conducere din MAI pentru a masca în mod intenţionat faptul că profesia de poliţist nu mai este deloc atractivă”, arată un anunţ publicat, luni, pe site-ul EUROPOL.
Conform sursei citate, Sindicatul Poliţiştilor Europeni EUROPOL şi Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare afiliate Federaţiei Publisind şi Blocului Naţional Sindical declanşează o nouă serie de proteste pentru aplicarea integrală a Legii-cadru privind salarizarea, cât şi pentru recunoaşterea complexităţii muncii care implică riscuri deosebite ce nu sunt compensate în mod corespunzător prin legislaţie.
„Trebuie să înţelegem că de pe margine nu se poate schimba cursul destinului nostru, ci doar printr-o implicare activă şi o participare masivă la protestele organizate vom putea determina factorii guvernamentali să-şi îndrepte atenţia asupra drepturilor noastre şi să înţeleagă importanţa muncii noastre pentru societate. Viitorul ne aparţine!”, conchide sursa menţionată.
Foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/europol-si-sindicatul-national-al-politistilor-de-penitenciare-anunta-proteste-din-cauza-felului-in-care-guvernul-a-aplicat-legea-salarizarii/ […]
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/europol-si-sindicatul-national-al-politistilor-de-penitenciare-anunta-proteste-din-cauza-felului-in-care-guvernul-a-aplicat-legea-salarizarii/ […]