Thursday, May 6, 2021
Jurnalism corect


EDITORIAL Iulian Chifu: Inadecvare și autodistrugere la Chișinău: în plin delir, Dodon pune PSRM pe dric

By Redactia , in Analize & Investigatii Republica Moldova , at 22 aprilie 2021 Etichete: , , , ,

Privesc cu stupefacție reacția lui Igor Dodon față de decizia Curții Constituționale a Republicii Moldova și nu-mi vine să cred că acesta a fost Președinte de stat. Că a fost partea a unei administrații, că a cunoscut rigorile unei funții publice și a avut acces la informații clasificate, respectiv a știut cum funcționează mecanismul real al propriului stat. Pentru că reacțiile sale se situează între infantilism calificat, inadecvare crasă și autodistrugere fără drept de apel. Și nu este vorba doar de propria autodistrugere ca lider politic, ci de distrugerea partidului său, PSRM, pe care-l târăște în poziții și acțiuni menite, crede el, să-i salveze poziția îngropând propria sa creație, PSRM.

Orbecăiala la furie: Dodon în cușcă

După pronunțarea hotărârii Curții Constituționale prin care se constata îndeplinirea condițiilor pentru dizolvarea Parlamentului de către Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a început delirul. Un delir care era, poate scuzabil, unui nou venit în ale politicii, în nici un caz unui veteran. Unui neavenit în funcție publică sau care venea din turnul de fildeș academic, de pe băncile școlii sau din societatea civilă, nicidecum unui veteran în asemenea posturi, care a și fost în cea mai înaltă funcție în stat, cea de Președinte.

Mai întâi, Igor Dodon a spus că nu recunoaște hotărârea Curții Constituționale.  Apoi a lansat teza loviturii de stat. Dar cine să dea lovitura de stat? Trei judecători ai Curții Constituționale? Susținerea sa a alunecat, la următorul interviu, spre formularea de uzurparea puterii în stat. De către cine? Cum să o facă trei judecători care s-au pronunțat asupra unei cauze evidente, despre care și un student de anul 1 care a făcut drept constituțional știe că nu suportă interpretări. În fine, când perioada de criză a trecut, Igor Dodon și-a antrenat propriul partid pentru a cere demisia Președintelui în funcție și organizarea de alegeri anticipate (???!!!).

Faptul că nimeni nu se mai înțelege cu Dodon este o evidență. Chiar și aceste declarații haotice, aberante, nepotrivite sunt proba cea mai clară că nici măcar consilierii apropiați nu și-i ascultă. Că e în adevărat delir, considerând propriile dorințe drept fapt și confuzia în care se află afectează, în modul cel mai direct, capacitatea sa de reacție, ca să nu mai spun despre abilitatea de a aborda rațional o problemă de criză politică și de imagine cruntă.

Chinurile unui politician de duzină: lipsa de capitalizare a eșecurilor și lecțiilor învățate

Nu sunt om politic. Nu am făcut politică niciodată, însă am consiliat timp de vreo 31 de ani încoace oameni politici, între care mulți dintre ei la vârf. Nu am văzut niciodată atât apetit auto-distructiv cum văd la Igor Dodon. De lipsă de rațiune, de incapacitate de planificare, de lipsă de strategie și de egoism. Președintele PSRM e atât de îndrăgostit de sine încât, de la înfrângerea în fața Maiei Sandu, a pierdut raportarea pragmatică la rațional și minimalizarea pierderilor și a costurilor.

Se spune că omul politic învață din victorii, dar mai ales din eșecuri. Au făcut-o toți marii politicieni ai lumii. Totul e să capitalizeze cu înțelepciune din eșecuri și să asume lecțiile învățate. Se pare însă că Igor Dodon a depășit demult această fază, și nu mai poate reveni cu picioarele pe pământ și la realitate. În fapt, Igor Dodon nu are replică, în acest moment. Și greșește pas cu pas, abordând realitatea bătăliei politice prin prisma dorințelor și așteptărilor sale nerealiste.

Posibilitatea de a obține sau forța demisia Maiei Sandu e nerealistă. Iar cea de a determina alegeri prezidențiale anticipate, cu atât mai puțin probabilă. Atunci, de ce să faci aceste afirmații pe care nu le poți pune în practică? Ce să facă Dodon și PSRM a doua clipă după ce a emis un asemenea comunicat? Cum să asigure realizarea celor solicitate? Firește că nu există nici o șansă, iar întregul demers se capitalizează la vise, irealism pur și inadecvare față de faptele care se petrec în jurul său.

Apoi acceptând că Maia Sandu ar avea o rătăcire de memorie și gândire practică, că ar respinge pentru 3 zile sfaturile consilierilor de pretutindeni și că și-ar da demisia. Îi convine lui Dodon o nouă rundă de prezidențiale împreună cu parlamentarele peste 3 luni? În vară? În toamnă? A pierdut când Maia nu avea nici o șansă, dar astăzi, când distanța între cei doi e enormă în favoarea președintelui pro-european, când președintele actual al Republicii Moldova are capacitatea de antrenare a votului majoritar din primul tur iar partidul său ar profita de campania în tandem, cred că PAS, ca partid pro-prezidențial, ar lua o majoritate constituțională la vot.

Un bolovan la piciorul PSRM: eu te-am făcut, eu te omor!

Interesul lui Igor Dodon ar fi să nu o accepte niciodată pe Maia Sandu în campania electorală a PAS. Cu atât mai mult cu cât Curtea Constituțională s-a pronunțat și i-a dat voie să susțină partidul. Orice aducere în prim plan și pe listele electorale a Maiei Sandu e echivalent cu o înfrângere și mai drastică a sa și a PSRM. Or dacă Maia Sandu câștigă din primul tur contra unui candidat Igor Dodon care face sub 20%, sinuciderea politică e evidentă, cu tot cu PSRM care va pierde voturi la stânga pro-rusă, alimentând Partidul Nostru, PCRM-ul și, probabil, partidul nou/viitor al lui Mark Tkaciuc.

Pe fondul unei înfrângeri, soluția de reparare a imaginii nu este o înfrângere și mai mare. Or asumarea unor poziții pe care nu le va putea niciodată transpune în fapte face parte din mișcările suicidare. Iar Igor Dodon pare să nu mai iasă din această vrie. Din contra, responsabilitatea, mersul în sensul așteptat de public, afirmarea ca actor serios, util și credibil care realizează când a fost înfrânt și-i recunoaște adversarului rolul și poziția este singura șansa de reabilitare a lui Dodon ca persoană și de supraviețuire a partidului. Și în cazul PSRM, detașarea de Dodon și schimbarea de lider politic.

Întotdeauna, un personaj perdant nu are cum să inspire încredere. Nici să atragă voturi, cu atât mai greu pe cele ale tinerilor, ale viitorului. Din contra, ștampila de perdant e echivalentă eșecului. Mai ales când cerințele publice sunt contra ta. Și chiar logica de partid ar fi recomandat ca PSRM să fi intrat în campanie și să obțină voturile cât mai repede, până nu se contabilizează toată prăbușirea din această aventură. Prin solicitarea de demisie, Dodon se afirmă tot mai mult ca un bolovan de piciorul partidului.

Timpul cavalerismului politic și al pragmatismului realist

Nu dau sfaturi, dar eu aș fi ales să reacționez loial, pragmatic și ca parte a jocului, în acest context. Aș fi găsit căile potrivite pentru a solicita Președintelui să-mi spună cum să ajungem la anticipate mai repede, ce nevoi tehnice are, ce modificări de buget, și aș fi procedat ca actor pragmatic, corect și pregătit de alegeri. Așa aș fi diminuat pierderile, arătam că nu mă agăț de scaunele Parlamentului pentru că am suficientă forță și certitudine pentru a reintra fără probleme în Parlament, ba mai mult, că am forța cavalerească de a recunoaște înfrângerea acolo unde apare. Chiar dacă este în fața unei doamne. Sau poate cu atât mai mult cu cât s-a întâmplat astfel.

Pe o asemenea variantă, aș deveni părtaș la victorie, cel puțin imagologic. Aș deveni parte a viitorului scris al alegerilor anticipate, deci cu imaginea credibilă a unui decident. Și cu forța, și cu generozitatea, dar mai ales cu cavalerismul care să atragă din nou votanții. Asta îmi aduce voturi în momentul în care societatea respinge politicienii de toate culorile și preferă votul pentru cei din afară, necunoscuți, autentici și credibili. Este timpul cavalerismului politic. Asta ne arată victoria Maiei Sandu la Prezidențiale, asta ne arată și creșterea exponențială și continuă a încrederii în fragilul președinte al Republicii Moldova la nivel intern. Asta își doresc votanții.

În plus, nu m-ar fi pândit din toate părțile stânga pro-rusă ca să-mi ia voturile, când sângerez, cu alte partide, încercând să intre în Parlament. Aș putea să trec hotărât și detașat peste alegeri, și să refacem jocul de putere în noua formulă politică simplificată. Asta trebuia să facă Igor Dodon, un joc care ar fi avantajat PSRM și l-ar fi profilat și recomandat ca om politic de top. Așa, agățarea de putere, gesturile aberante și neavenite, lipsa capacității de a duce la bun sfârșit un proiect politic, bătăile zilnice pe care i le administrează Maia Sandu, toate arată un personaj politic sfârșit, epuizat, incapabil să mai livreze și care s-a pierdut în propria imaginație pe care o confundă cu realitatea de zi pe zi.

În plus, nu știu cât va mai îndura PSRM. Cât nu va trece direct la represalii și la a face ordine. În partid se precizează și alte curente decât oamenii care-i permit azi lui Dodon să facă jocuri în interes personal și să risipească voturile. Din contra, există oameni de afaceri cărora le profită relația cu UE și România. Există oameni tineri care își doresc să facă politică și în viitor și să nu îmbrățișeze poziții extreme și neconstructive pentru a nu fi confundați cu neaveniții. Și există și lideri cu ambiții, care se gândesc și la lumea de după Dodon, de după pandemie, de după anticipate.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW