Duplicitatea Guvernului olandez în privința Schengen. Un mesaj la București, cu totul altul la Viena
Guvernul Olandei susține aderarea României la Spațiul Schengen, a afirmat ministrul olandez de externe, Wopke Hoekstra, aflat vineri în țara noastră. Cu toate acestea, nu ar trebui să ne îmbătăm cu apă rece.
După ce timp de peste 10 ani a blocat aderarea României la Spațiul Schengen, invocând monitorizarea justiției din țara noastră prin MCV, Guvernul olandez afirmă în pozițiile oficiale că nu se mai opune acestui demers, asta după ce Comisia Europeană a decis ridicarea mecanismului.
Numai că realitatea din teren, pe care am putut-o observa cu toții la Consiliul Justiție și Afaceri Interne al Uniunii Europene din 8 decembrie a arătat cu totul altfel. Alături de ministrul de interne din Austria, cel olandez a votat împotriva hotărârii de aderare, pretextând că România a este inclusă la pachet cu Bulgaria, țară față de care guvernul Rutte are obiecții chiar la nivel oficial.
Practic, deși la nivel formal susține aderarea României la Schengen, guvernul Rutte se opune pentru că în acest moment nu există o perspectivă realistă a decuplării celor două țări și constituire a unei frontiere Schengen pe Dunăre.
Una la București, alta la Viena
Aflat vineri, 27 ianuarie, la București, ministrul olandez de externe, Wopke Hoekstra, a reafirmat „sprijinul” olandez față de aderarea României la Schengen. Asta reiese din răspunsul său dat în conferința de presă avută alături de Bogdan Aurescu, dar și din comunicatele transmise de Președinție și Guvern, în urma întâlnirilor avute de președintele Iohannis și premierul Ciucă cu oficialul olandez.
„La rândul său, viceprim-ministrul Wopke Hoekstra a reafirmat sprijinul activ al Regatului Țărilor de Jos pentru aderarea cât mai rapidă a României la spațiul Schengen”, a transmis președinția.
„La rândul său, șeful diplomației olandeze a reconfirmat susținerea pentru aderarea României la spațiul Schengen”, a transmis Guvernul.
Numai că, pe lângă episodul de la Consiliul JAI din 8 decembrie, poziția transmisă de Wopke Hoekstra pare să fie contrazisă chiar de șeful său din Guvern, Mark Rutte. Acesta s-a aflat joi într-o vizită oficială la Viena, unde a discutat cu cancelarul austriac, Karl Nehammer, cel care exprimă oficial cea mai puternică opoziție referitoare la extinderea Spațiului Schengen.
La finalul întrevederii, Nehammer, citat de „Kronen Zeitung”, a transmis: „Suntem uniţi în obiecţia noastră faţă de extinderea Schengen în acest moment”.
Sursa foto: Inquam Photos / Alex Nicodim
Comentarii