JustitieStirile zilei

SURSE Parchetul a cerut medicilor informații despre diagnosticul fostului ministru Daniel Chițoiu, implicat într-un accident mortal

Procurorul care cercetează accidentul în care a fost implicat fostul ministru Daniel Chițoiu a cerut, de la Spitatul Floreasca din București, informații cu privire la diagnosticul fostului ministru, potrivit unor surse. Medicii au trimis documentele la parchet. 

Solicitarea a fost făcută de anchetator în condițiile în care imaginile apărute în presă l-au surprins pe Daniel Chițoiu în picioare, la locul accidentului. Ulterior, fostul demnitar a fost filmat pe targă.

Secretarul general al ALDE, Daniel Chițoiu, a fost implicat într-un accident grav în urma căruia două persoane au murit, iar o a treia a fost rănită.

Chițoiu se deplasa spre direcția Râmnicu Vâlcea-Pitești în momentul în care s-a produs accidentul. Acesta a lovit un autoturism din sens opus condus de un bărbat în vârstă de 82 de ani, care a murit în urma evenimentului. În același autoturism se aflau alte două persoane, dintre care una a decedat în blocul operator iar cealaltă a fost grav rănită.

CITEȘTE ȘI: Martor în cazul accidentului în care a fost implicat Daniel Chițoiu: Mașina fostului ministru a intrat pe contrasens

Sursă foto: Facebook

Articole Recomandate

Back to top button