Saturday, October 26, 2024
Jurnalism corect


Dumitru Buzatu, suspendat din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui

By Vîrban Robert , in Justitie Politic Stirile zilei , at 26 septembrie 2023

Prefectul judeţului Vaslui, Daniel Onofrei, a semnat marţi, 26 septembrie, ordinul de suspendare din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui a lui Dumitru Buzatu, arestat preventiv în dosarul în care a fost prins în flagrant primind, sub formă de mită, suma de 1,25 milioane lei.

„În documentul pe care l-am primit astăzi de la Tribunalul Vaslui este specificat faptul că instanţa a luat în calcul propunerea procurorilor pentru măsura arestului pe 30 zile, drept pentru care am constatat şi noi că, începând cu data de 24 septembrie, domnul preşedinte al Consiliului Judeţean Dumitru Buzatu nu poate să-şi mai exercite mandatul. Atunci am luat act de acest lucru şi am declarat suspendarea mandatului de preşedinte la Consiliul Judeţean”, a declarat Daniel Onofrei pentru News.ro.

Tribunalul Vaslui a decis sâmbătă emiterea unui mandat de arestare pentru 30 zile pe numele președintelui Consiliului Județean Vaslui, Gheorghe Buzatu, prins în flagrant de Direcția Națională Anticorupție în timp ce primea 1,25 milioane lei sub formă de mită. Decizia este executorie, dar poate fi atacată cu apel.

Dumitru Buzatu a fost, vineri, prins în flagrant când primea de la afaceristul Emil Savin suma de 1,25 milioane lei, sub formă de mită, pentru deblocarea unor plăți în cadrul contractului pentru modernizarea drumului Bârlad – Laza – Codăești.

Povestea începe în anul 2019, atunci când Consiliul Județean Vaslui, condus de Dumitru Buzatu a încheiat contractele pentru modernizarea drumului Bârlad – Laza – Codăești. Două dintre acestea au fost câștigate de Soragmin SRL din Murgeni, firmă controlată de Emil Savin, zis Farmazon, pentru suma de 70,7 milioane lei, fără TVA.

Potrivit DNA, în cursul anului 2021, în condițiile în care lucrările erau finalizate în proporție de 80%, între Savin și Buzatu ar fi apărut neînțelegeri referitoare la plata facturilor, în cuantum de circa 15 milioane lei și implicit la cuantumul mitei care trebuia remisă acestuia din urmă. În cele din urmă, Farmazon l-a denunțat pe Buzatu.

Farmazon, în fața procurilor: Pretindea cel puțin 10%

Emil Savin le-a declarat procurilor DNA că, din informațiile pe care a reușit să le obțină, Buzatu obișnuia să ceară și să obțină cel puțin 10% din valoarea contractelor atribuite de Consiliul Județean Vaslui, sub formă de mită.

„Am aflat de la diverse persoane care activează în acest domeniu faptul că numitul Buzatu Dumitru, președintele CJ Vaslui, pretinde și primește un procent de minim 10% al contravalorii lucrărilor pe care le încredințează diverșilor antreprenori privind infrastructura rutieră din jud. Vaslui”, a declarat Emil Savin, în fața procurorilor.

Potrivit lui Farmazon, Buzatu anunța firmele „de casă” înainte de a lansa licitațiile pentru diverse lucrări.

„Din ceea ce cunosc Buzatu Dumitru se înțelege anterior cu antreprenorii anunțându-i că urmează ca CJ Vaslui sau instituțiile subordonate (UAT-uri sau LDP) să scoată la licitație diverse sectoare de drum din jud. Vaslui care necesită a fi construite sau reabilitate”, a susținut afaceristul, la audieri.

CITEȘTE ȘI: „Sărut-mâna, Emil! Încă o dată îți mulțumesc că eram pe drojdie!” – Stenograme din dosarul șpăgii lui Dumitru Buzatu

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii