Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Două noi spații moderne de servicii, deschise pe Autostrada A1

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 21 iulie 2023 Etichete: ,

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat deschiderea, începând din această săptămână, a două noi spații de servicii pe Autostrada A1 Arad-Timișoara.

Autostrăzile din România, acelea câte sunt, încep ușor ușor să semene cu cele din Occident. După ce ani de zile șoferii trebuiau să parcurgă zeci de kilometri până la prima toaletă sau prima benzinărie, CNAIR a concesionat mai multe zone situate de pe marginea drumurilor de mare viteză unor investitori privați, care au ridicat spații de servicii. În principiu, ar trebui să câștige toată lumea. În primul rând, cetățenii, care vor avea acces la serviciile puse la dispoziție în aceste spații, investitorul, dar și compania de drumuri, care încasează redevență.

Cele două spații de servicii, inaugurate sâmbătă de Rompetrol, sunt amplasate pe tronsonul Arad-Timișoara la km 530+536 (stânga și dreapta), în zona localității Șagu

Acestea sunt dotate cu:

– 263 de locuri de parcare pentru autoturisme (131 pe calea 1 și 132 pe calea 2);

– 12 locuri de parcare pentru autoturismele deținute de persoane cu dizabilități (6 pe calea 1 și 6 pe calea 2);

– 46 de locuri de parcare pentru camioane și autocare (23 locuri pe calea 1 și 23 locuri pe calea 2);

– două zone dotate cu aspirator, fiecare având câte două locuri pe fiecare cale;

– 8 locuri pentru încărcarea vehiculelor electrice (4 locuri pe calea 1 și 4 locuri pe calea 2);

– două stații pentru carburanți (câte una pe fiecare sens de mers);

– două stații pentru alimentarea cu GPL (câte una pe fiecare sens de mers);

– două spații comerciale (câte unul pe fiecare sens de mers);

– două zone tip Snack bar (câte unul pe fiecare sens de mers);

– două zone cu toalete publice (câte una pe fiecare sens de mers)”, a transmis vineri, CNAIR.

Aceste spații de servicii au fost realizate în baza contractului de concesiune încheiat între CNAIR și Rompetrol Downstream. Valoare redevenței anuale care va fi încasată de statul român pentru cele două spații este de 10,9 milioane lei.

Comentarii


    MainNews

    FREE
    VIEW