Două noi spații de servicii, inaugurate pe Autostrada Lugoj – Deva
Alte două spații de servicii au fost inaugurate luni, 12 decembrie, ca urmare a contractelor de concesiune încheiate între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Mol România Petroleum. Acestea se află pe Autostrada Lugoj – Deva, km 446+890, stânga și km. 446+890, dreapta, în zona localității Traian Vuia.
Noile spații de servicii sunt dotate cu parcări pentru autoturisme, camioane și motociclete, stații de carburant, stații de încărcare a vehiculelor electrice, spațiu comercial, snack bar, toalete publice și dușuri.
Pe 21 iulie 2021, compania de drumuri a predat către Rompetrol și Mol România spațiile de servicii aferente celor 13 loturi de pe autostrăzile A1 și A2. Durata contractelor de concesionare este de 20 de ani, statul urmând să încaseze drept redevență cel puțin 67 milioane lei anual. Doar pentru cele două spații inaugurate luni România va încasa 2,44 milioane lei anual.
Alte două spații de servicii cu dotări similare vor fi deschise în perioada imediat următoare pe A1, Nădlac – Pitești, tronson București – Pitești, km. 110+100 (stânga) și km. 110+100 (dreapta), Centura Pitești.
Comentarii